Redactia.ro

Boala gravă care i-a adus sfârșitul lui Carmen Lela. Artista a pierit la 38 de ani și a lăsat în urmă trei copii orfani

Carmen Lela a murit la 38 de ani.

Carmen Lela, o cântăreață în vârstă de doar 38 de ani, a încetat din viață în Belgia, unde artista locuia de mai mult timp. Vestea tragică a fost dezvăluită de sora cântăreței, Lucia, care a oferit detalii cutremurătoare despre ultimele zile ale artistei.

Conform mărturiei surorii, Carmen Lela a fost diagnosticată cu o insuficiență hepatică galopantă, o afecțiune care a evoluat rapid și care i-a adus sfârșitul. Lucia a dezvăluit că starea lui Carmen s-a agravat brusc, iar medicii din Belgia au făcut eforturi disperate pentru a o salva. Cu toate acestea, chiar și după ce a fost identificat un ficat compatibil din Austria, artista a pierdut lupta cu boala.

Sora artistei este devastată de durere

Sora cântăreței a sperat până în ultima clipă că aceasta se va face bine. „Din păcate, totul s-a întâmplat extrem de rapid, adică m-a sunat prietenul ei și plângea prin telefon. L-am întrebat: ‘Păi ce s-a întâmplat?’; ‘Păi nu, că a vărsat Carmen de două, trei ori, nu s-a mai putut ține pe picioare’. Au sunat la Ambulanță, ăia ziceau ‘Dar voi doar pentru niște vărsături sunați, nu vă e rușine?’. Soră-mea e în Belgia, nu în România.

Mă rog, au trimis într-un final ambulanță contracost. A ajuns la spital, s-a constatat că nu îi funcționa bine ficatul. Avea insuficiență hepatică galopantă. Imediat au căutat, de urgență, să-i facă transplant de ficat, fă demersuri pentru ficat. A venit un ficat din Germania, dar n-a fost compatibil și a mai stat așa încă vreo două zile, nici nu mai știu dacă o zi sau două, dar a fost crunt, crunt, crunt!”, a dezvăluit sora lui Carmen Lela, pentru Fanatik.

Trei copii au rămas orfani de mamă

Artista a fost transportată de urgență la spital, unde s-a constatat că nu îi mai funcționa bine ficatul. În ciuda demersurilor pentru transplant hepatic, inclusiv un ficat compatibil adus din Austria, Carmen Lela a decedat. Chiar și eforturile medicilor de a o ține în viață au fost zadarnice, iar moartea sa a lăsat o familie în doliu și o comunitate muzicală întristată.

Până în prezent, familia nu știe când va fi repatriat trupul cântăreței, iar data înmormântării depinde de finalizarea autopsiei. Lucia a menționat că intenționează să o conducă pe Carmen pe ultimul drum în Bacău, iar durerea adâncă a pierderii este accentuată de cei trei copii lăsați în urmă de cântăreață: o fată de 17 ani, un băiat de 12 ani și un băiețel de doar 2 ani.

„A mai ajuns apoi un ficat și abia în ziua ei de naștere, zi în care e și ziua fetei mele, i-a ajuns ficatul. Pe la vreo 5 dimineața, pe 20 ianuarie, a ajuns ficatul din Austria și au băgat-o direct în operație. Surprinzător, a fost compatibil, doar că deja înainte de a-i ajunge nu știu, nu mă pricep la termeni medicali, ni s-a zis că deși va reuși operația va fi nevoie să i se amputeze piciorul. N-am înțeles ce legătură avea una cu alta.

Doar o zi a putut sta fără să fie intubată, că de a doua zi a intubat-o. Ea avea deja și insuficiență respiratorie, am înțeles că transplantul era pentru binele ei, dar era târziu. Ea deja era în stare critică. A fost sumbru… Totul s-a întâmplat așa de rapid, până și medicii de acolo au zis că n-au întâlnit așa ceva în 30 de ani. Ea fizic cedase, deși au ținut-o la aparate, dar nu știu cum de a putut fi ținută și la aparate. A fost supusă apoi la transplant, dar era la mintea cocoșului că n-avea cum să reziste… De la 5.00 dimineața până la 14.00 când s-a constatat decesul, gândiți-vă cât s-a luptat sora mea și cât au luptat și medicii”, a mai spus Lucia.

Artista își regăsise frații după vârsta de 18 ani

Carmen Lela a avut o viață tumultuoasă, fiind separată de frați de mică. Cu toate acestea, după reîntâlnirea lor la vârsta majoratului, au fost nedespărțiți. Artista a fost apreciată în Belgia, dar s-a confruntat cu dificultăți în țara natală. Moartea sa prematură lasă în urmă un gol imens în lumea muzicii, iar familia și prietenii își plâng pierderea.

„Am contactat o firmă de repatriere, dar nu putem face toate demersurile, cu certificat mortuar până nu termină spitalul autopsia. Teoretic, noi am vrut ca pe sâmbătă să o înmormântăm, dar dacă mai întârzie autopsia, îți dai seama că ne încurcă puțin, dar, acum, ce mai putem face? Dacă mă crezi, deci eu am trei copii, când am aflat vestea, de când a intrat în spital, fiind și sora mai mare, normal că sunt mai realistă. Frații mei au zis: ‘Lasă, că uite, poate Dumnezeu o ajută, că vine un ficat’. Eu am zis că trebuie să accept, să mă descarc, să vedem ce putem face, pentru că, totuși, are și ea trei copii.

A avut o viață… Noi n-am fost uniți. Am fost despărțiți de mititei și ne-am regăsit când am făcut 18 ani și de atunci am fost de nedespărțit. Practic, în ultimii ani nu știu exact ce s-a întâmplat, de asta au fost și doctorii foarte mirați.

Adevărul e că noi nici nu mai avem grijă de noi. Cel mic abia a făcut doi ani. Mai are o fată de 17 ani și un alt băiat de 12. De asta zic, e tragic! Să mori așa devreme… Carmen a trecut prin atâtea chestii…

A avut o viață sinistră până nu ne-am reîntâlnit noi la 18 ani. Eu am băgat-o spre cântat, compuneam cântece, inclusiv fratele meu, care e pe altă latură, cu lăutărie, cu din astea. Sora mea avea atâta har și talent. Singură își făcea melodiile, în propriul studio.

A fost apreciată în Belgia, a mai apărut la diferite localuri, la radio, la televiziune. Aici nu prea a fost apreciată, dar în Belgia da”, a mai spus sora artistei.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: