Redactia.ro
Home » Sport » „The Last Dance”, documentarul despre Michael Jordan record de audiență

„The Last Dance”, documentarul despre Michael Jordan record de audiență

Michael Jordan, avere, documentar

Michael Jordan este considerat unul dintre cei mai buni jucători de baschet din istorie. În urmă cu aproate o lună, Netflix a lansat serialul “The Last Dance”, dedicat carierei sale. Documentarul a fost vizionat de 23 de milioane de oameni.

„The Last Dance” se concentrează mai ales pe perioada în care Michael Jordan a jucat la Chicago Bulls. S-a pus accentul mai mult pe sezonul 1997–98, ultimul în care legendarul baschetbalist a jucat pentru Chicago Bulls. În documentar apar și scurte interviuri cu Scottie Pippen, Dennis Rodman sau Phil Jackson.
Jasmine Jordan, fiica legendarului sportiv a declarat după ce a văzut filmul, că acum își vede tatăl dintr-o altă perspectivă.

”Când eram mică mă întrebam mereu de ce este toată lumea obsedată de familia mea. De aceea am căutat pe Google numele tatălui meu și am descoperit foarte multe lucruri. Până atunci nu realizasem impactul uriaș pe care îl avuse tatăl meu în baschet. Mi-a trebuit mult timp, până în adolescență, să înțeleg de ce toată lumea îl aprecia atât de mult pe tatăl meu”, dezvăluie Jasmine.

Fostul baschetbalist, Horace Grant îl acuză pe Jordan

Horace Grant susține că Jordan a spus o grămadă de minciuni în documentarul „The Last Dance”. Baschetbalistul, câștigător a trei titluri în NBA alături de Jordan a declarat că miniseria nu poate fi considerată un documentar.

„Noi ştim, noi coechipierii care am fost acolo, că aproape 90 la sută din ce s-a povestit este departe de realitate. Nu este realitate, pentru că multe lucruri pe care Jordan le-a spus coechipierilor săi au rezultat în răspunsuri la adresa sa. Dar toate acestea au fost tăiate, cumva, din montajul documentarului, dacă vreţi să-l denumiţi documentar. El credea că mă poate domina, dar s-a înşelat”, a declarat Grant, potrivit ESPN.

Michael Jordan, cel mai bogat sportiv din lume

Michael Jordan este cel mai bogat sportiv din lume cu o avere de 1,9 miliarde de dolari. Cea mai mare parte din încasări le-a obținut din linia vestimentară și de încălțăminte pe care o produce, din 1985, cu Nike. În cariera sa a câștigat de 6 ori titlul de campion în NBA, alături de Chicago Bulls. De fiecare dată a fost declarat MVP-ul finalei NBA. De asemenea a fost numit de 5 ori jucătorul sezonului. Michael Jordan a fost primul sportiv din istorie care a câștigat peste 30 de milioane de dolari pe sezon. Evoluțiile sale l-au făcut să joace de 14 ori în NBA All-Star. De-a lungul timpului a adunat numeroase premii și a doborât mai multe recorduri. S-a retras din NBA în 2003, după două sezoane petrecute la Washington Wizards.

Loading...