Redactia.ro
Home » Stil de viață » Totul despre arborele de mătase. Cum se îngrijește, cât de pretențios este și cum se prinde

Totul despre arborele de mătase. Cum se îngrijește, cât de pretențios este și cum se prinde

Totul despre arborele de mătase

Arborele de mătase este una dintre cele mai frumoase plante decorative. Iată tot ce trebuie să știi dacă vrei să ai această plantă în casa ta.

Arborele de mătase. Tot ce trebuie să știi despre creșterea acestuia

Este originar din Asia, dar arborele de mătase s-a adaptat foarte bine și în țara noastră. Totuși, există niște cerințe speciale pe care trebuie să le îndeplinim dacă vrem să creștem un astfel de arbore. Arborele de mătase sau Albiția înflorește vara, iar atunci este cu adevărat spectaculos. Coroana lui se dezvoltă pe orizontală, iar florile sunt de culoare roz.

Arborele de mătase suportă bine seceta și are nevoie de expunere la soare. Totuși, în primii ani de viață ai acestuia el trebuie udat atunci când precipitațiile sunt scăzute. De asemenea, el rezistă destul de bine și la frig, iar la temperaturi de – 18 grade Celsius, ramurile tinere îngheață, așa că ele vor trebui tăiate în primăvară.

Cum se îngrijește arborele de mătase. Informații pentru grădinari

Arborele de mătase rezistă bine la temperaturile din țara noastră, însă cel mai bine ar fi să cumpărați un copăcel în ghiveci, care să aibă un metru înălțime. Este mai scump, dar acesta are șanse mai mari să treacă peste iarnă.

Terenul pe care trebuie plantat trebuie să fie unul nisipos și umed și în niciun caz nu trebuie pus la umbră. Are nevoie de soare și nu trebuie să fie plantat lângă alți copaci. Arborele de mătase are nevoie de mult spațiu pentru a putea să îi crească crengile și să se desfacă.

Arborele de mătase se plantează în grădină toamna, iar după ce îi cad frunzele, trebue învelit într-o folie protectoare peste iarnă, pentru a o trece cât mai ușor.

Arborele de mătase înflorește după cinci sau șase ani de când este plantat. Florile au un parfum suav, iar aspectul lor creează acel efect de mătase, care îi dă și numele acestui copacel decorativ. Ne putem bucura de florile Albiției din iunie și până în august. Prețul pentru un astfel de arbore este undeva între 50 și 500 de lei și depinde de vechimea acestuia.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: