Redactia.ro

Tragedie cumplită înainte de Anul Nou. Doi oameni și-au pierdut viața după ce un camion a căzut în prăpastie

O tragedie s-a produs marți noaptea, în județul Sibiu, pe Valea Arpașu Mare. Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat într-o râpă în timp ce se deplasa pe un drum forestier, iar cele două persoane aflate în vehicul și-au pierdut viața.

Tragedie cumplită înainte de Anul Nou

Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială de primă intervenție. În sprijin au intervenit și pompieri de la Secția Victoria din cadrul ISU Brașov, precum și echipe de salvare montană de la Serviciul Public Județean Salvamont Brașov și Serviciul Public Local Salvamont Victoria.

Salvatorii au găsit în zona accidentului doi bărbați care, din păcate, erau deja decedați, prezentând rigiditate cadaverică. În momentul actualizării informațiilor, echipajele de intervenție acționau pentru recuperarea celor două victime din râpă.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: