Redactia.ro

Tragedie în lumea medicală. S-a stins unul dintre cei mai respectați și iubiți medici din țară

Doliu

Un medic neurolog care își desfășura activitatea într-un spital din Oradea a încetat din viață în urmă cu puțin timp. Decesul a fost confirmat marți, 16 decembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unitatea medicală în care specialistul profesa de mai mulți ani. Vestea dispariției sale a provocat un val de emoție în rândul colegilor și pacienților, care îl apreciau pentru profesionalism și dedicare.

Tragedie în lumea medicală

Medicul neurolog Vharoon Nunkoo Sharma, în vârstă de 42 de ani, era originar din Mauritius și devenise unul dintre cei mai respectați și iubiți medici din Oradea. De-a lungul anilor, s-a remarcat prin implicare, empatie și seriozitate, câștigând încrederea pacienților și respectul colegilor. Anunțul tragic a fost făcut public de dr. Carmen Pantiș, șefa Colegiului Medicilor Bihor și a secției ATI.

„Cu profundă durere în suflet aducem un ultim omagiu domnului doctor Vharoon Nunkoo Sharma, 42 ani, plecat mult prea devreme dintre noi! Drum lin spre stele!”, a scris medicul Carmen Pantiș, pe rețelele de socializare.

Medicul a fost internat în stare gravă în seara zilei de 5 decembrie, după ce a fost găsit acasă de prieteni și transportat de urgență la spital. Diagnosticul stabilit de medici a fost extrem de sever: endocardită acută, șoc septic și insuficiență multiplă de organe. În ciuda eforturilor susținute ale echipelor medicale, starea sa s-a deteriorat rapid.

În sprijinul lui Vharoon Nunkoo Sharma s-a mobilizat un număr impresionant de persoane. Peste 100 de oameni au donat sânge, într-un gest de solidaritate care a arătat cât de apreciat era medicul în comunitate. Din păcate, în ciuda tuturor intervențiilor, viața acestuia nu a mai putut fi salvată.

„Nu s-a mai putut face nimic”, a precizat Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a spitalului.

Endocardita acută, afecțiunea de care suferea medicul, este o inflamație gravă și rapid progresivă a endocardului, stratul interior al inimii care căptușește camerele și valvele cardiace. Boala este cauzată, de regulă, de infecții bacteriene, dar poate fi provocată și de alte microorganisme. Simptomele apar brusc și includ febră ridicată, frisoane, oboseală accentuată, palpitații și dificultăți de respirație.

Dispariția prematură a doctorului Vharoon Nunkoo Sharma lasă un gol profund în comunitatea medicală din Oradea și în inimile celor care l-au cunoscut.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: