Redactia.ro

Tragedie la Spitalul Județean din Târgu Jiu. O fetiță de 3 ani a murit la scurt timp după internare. Poliția a deschis dosar pentru moarte suspectă

spital

O nouă tragedie lovește Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde o fetiță de doar 3 ani a murit la puțin timp după ce a ajuns la camera de gardă. Cazul ridică din nou semne de întrebare asupra intervenției medicale de urgență, în condițiile în care instituția a mai fost în centrul unui scandal recent, când un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața din cauza unei peritonite netratate.

În cazul actual, polițiștii din județul Gorj au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar medicii legiști efectuează necropsia pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul copilului.

Tragedie la Spitalul Județean din Târgu Jiu

Fetița era din localitatea Drăgotești și a fost adusă cu ambulanța la Spitalul din Târgu Jiu, după ce fusese consultată inițial într-un centru de permanență din Mătăsari. Acolo, medicii au suspectat că ar fi vorba de o ingestie accidentală de medicamente, mai exact tratamentul surorii sale mai mari, în vârstă de cinci ani, diagnosticată cu autism.

În momentul în care a ajuns la camera de gardă a spitalului județean, copilul prezenta convulsii puternice. Starea ei s-a degradat rapid și, în scurt timp, a intrat în stop cardio-respirator. Deși cadrele medicale au aplicat manevre de resuscitare, fetița nu a mai putut fi salvată.

Părinții susțin că micuța începuse să aibă febră și tuse în urmă cu două zile și că era deja sub tratament cu antibiotic, prescris de medicul de familie. Totul părea o infecție respiratorie banală, dar evoluția a fost fulgerătoare și fatală.

Deocamdată, această ipoteză nu a fost confirmată oficial. Răspunsurile urmează să vină în urma autopsiei medico-legale, care ar trebui să stabilească dacă a existat sau nu o intoxicație medicamentoasă sau dacă moartea a fost provocată de o altă afecțiune gravă, netratată la timp.

Având în vedere circumstanțele neclare ale decesului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Ancheta este în desfășurare și are ca scop identificarea unor eventuale neglijențe medicale sau greșeli de administrare a tratamentului în etapele anterioare internării potrivit europafm.

Același spital, o altă moarte controversată, cazul adolescentului de 16 ani

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu se află din nou sub lupa opiniei publice, după ce, la finalul anului trecut, a fost scena unei alte tragedii. Un băiat de 16 ani a murit din cauza unei peritonite netratate, după ce medicii de gardă ar fi refuzat să-l opereze, invocând că „nu intră în competența lor”.

Cazul adolescentului a stârnit un val de indignare, iar în urma anchetei, s-a discutat chiar despre schimbări în structura echipelor medicale și în protocoalele de intervenție de urgență. Cu toate acestea, actualul deces al fetiței readuce în atenție vulnerabilitățile sistemului de sănătate local și lipsa unor măsuri reale de prevenție și control.

Potrivit apropiaților familiei, părinții au urmat pașii corecți: au mers mai întâi la centrul medical din Mătăsari, apoi au acceptat transferul la Spitalul din Târgu Jiu. Întrebările care rămân sunt legate de rapiditatea intervenției, de eficiența tratamentului aplicat în UPU și de eventualele carențe în comunicarea dintre echipele medicale din cele două unități.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: