Redactia.ro
Home » Știri » Traian Băsescu s-a ales cu un nou dosar penal deschis. Ce acuzații i se aduc

Traian Băsescu s-a ales cu un nou dosar penal deschis. Ce acuzații i se aduc

Băsescu

Traian Băsescu nu scapă de acuzațiile referitoare la colaborarea cu Securitatea. Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pe numele fostului președinte al țării. Prin acesta se fac cercetări cu privire la declaraţiile pe propria răspundere depuse de fostul șef al statului în care el neagă colaborarea cu fosta Securitate.

Traian Băsescu s-a ales cu un nou dosar penal deschis

Parchetul General a deschis un dosar penal, pe numele lui Traian Băsescu. Prin acesta se va începe urmărirea penală in rem asupra sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, cum că nu ar avea vreo legătură cu fosta Securitate, informează G4media.

De ce s-a ales Băsescu cu un nou dosar penal

Noul dosar penal pe numele lui Traian Băsescu a fost deschis după ce în luna iulie, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a formulat o plângere împotriva fostului președinte, prin care acesta a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Mai exact, în cele două mandate ale sale de șef al statului, alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009, alegerile parlamentare din 2016, dar și ultimele alegeri europarlamentare, cele din 2019.

De altfel, pe 20 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a hotârât că Traian Băsescu, fostul președinte al țării, a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, prin această colaborare, Traian Băsescu a oferit informații care au ajutat la menținerea în țară a unui coleg de la Marină, în perioada când era student la Institutul de Marină. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea ar fi avut loc prin-un ofiţer de legătură desemnat chiar de fosta Securitate. Ofițerul avea  gradul de locotenent-colonel și ar fi dat și două note informative olografe.

Tot CNSAS spune că pe toată perioada cât Băsescu a avut legătură cu Securitatea, el ar fi dat de gol toate activitățile neacceptate regimului comunist: intenţia de a pleca din țară în străinătate şi relaţiile cu cetăţenii străini.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Ce spune Traian Băsescu despre colaborarea cu Securitatea

Traian Băsescu spune că atunci când era student la Institutul de Marină nu a crezut că prin informațiile pe care le dădea, el colaborează, de fapt, cu Securitatea.”E drept, eu la 21 de ani nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitate. În ce mă privește este o surpriză mai ales că discutăm de președintele care a condamnat comunismul, a deschis arhivele Securității și a ordonat predarea la CNSAS. E o decizie a unui judecător, nu am decât să urmez calea legală și să o contest la Înalta Curte”, a declarat Traian Băsescu pentru Știrile PRO TV.

 Băsescu colabora cu Securitatea sub numele de ”Petrov”

Traian Băsescu avea și un nume de colaborare cu Securitatea: Petrov. Iar despre acest lucru, fostul președinte spune: ”Hai să vedem procesul, nu aş vrea să fac declaraţii înaintea procesului, îl lăsăm să se desfăşoare şi vedem”.

Traian Băsescu a mai declarat la România Tv, că în dosarul pe care îl are cu CNSAS are patru adeverințe din care reiese că nu a colaborat vreodată cu Securitatea. ”Eu voi spune că am proces la Înalta Curte, cu CNSAS, acolo unde se întreabă dacă am colaborat cu Securitatea și că am patru adeverințe de necolaborare. Acum nu am o decizie definitivă de colaborare.”, a mai  explicat Traian Băsescu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: