Redactia.ro

Cauza care i-a adus sfârșitul lui Felix Baumgartner. „Parapanta nu avea defecte”

Moartea lui Felix Baumgartner, legendarul parașutist austriac, a lăsat lumea sporturilor extreme în șoc. Bărbatul care a sărit din stratosferă, doborând recorduri mondiale și redefinind limitele umane, și-a pierdut viața într-un mod neașteptat, într-un accident de parapantă petrecut în Italia.

Rezultatele autopsiei au clarificat, în cele din urmă, misterul. Nu a fost o defecțiune tehnică, nu a fost o eroare mecanică. Parapanta era în stare perfectă. Ceea ce a dus la tragedie a fost o eroare umană și un stop cardiorespirator survenit brusc în aer, în timpul zborului.

Rezultatul autopsiei: stop cardiorespirator

Accidentul s-a produs pe 17 iulie 2025, în localitatea Porto Sant’Elpidio, din regiunea Marche, Italia. Baumgartner efectua un zbor de rutină cu parapanta sa, un aparat pe care îl testa frecvent.

Impactul a fost devastator. Echipajele medicale au intervenit imediat, însă medicii au declarat decesul sportivului la fața locului.

Autopsia efectuată la Institutul Medico-Legal din Ancona a stabilit cauza exactă a morții: stop cardiorespirator survenit în timpul zborului.

Medicii legiști au confirmat că Baumgartner era încă în viață în momentul pierderii controlului, dar a suferit o tulburare cardiacă acută care i-a blocat funcțiile vitale. În acel moment, parapanta a devenit necontrolabilă.

Lovitura cu solul i-a provocat leziuni grave – fracturi vertebrale și traume interne – însă acestea au fost consecința căderii, nu cauza primară a decesului.

„Accidentul s-a datorat exclusiv unei erori umane. Parapanta era în stare perfectă și nu avea defecte. A existat o pierdere rapidă de altitudine în timp ce începea o coborâre în spirală, iar Baumgartner nu a putut conduce parașuta pentru a ieși din spirală. Nu a reușit să aplice tehnica corectă pentru a recâștiga controlul. Acest lucru a dus la pierderea controlului asupra aeronavei și la incapacitatea de a ieși din spirală”, a declarat procurorul italian.

Cariera lui Felix Baumgartner

Austriacul de 56 de ani a devenit faimos în 2012, când a sărit dintr-o capsulă amplasată la peste 39 de kilometri altitudine, depășind viteza sunetului și devenind primul om care a făcut acest lucru în cădere liberă.

Saltul istoric, susținut de compania Red Bull, a fost urmărit live de peste 8 milioane de oameni din întreaga lume.

De atunci, Baumgartner a rămas activ în sporturile extreme, pilotând avioane, elicoptere și parapante motorizate. Pentru el, viața fără adrenalină părea de neconceput.

La începutul lunii, Mihaela Rădulescu a revenit în România, discret. Vedeta a participat la un eveniment special, același la care Felix Baumgartner ar fi trebuit să fie prezent.

În mesajul transmis ulterior, Mihaela a mărturisit că și-ar fi dorit ca Felix să aibă șansa de a zbura și pe cerul României, țară care l-a primit mereu cu admirație. Tocmai din acest motiv, a acceptat invitația organizatorilor de a fi prezentă la spectacolul aviatic, un eveniment transformat într-un moment de omagiu profund emoționant pentru sportivul care a cucerit lumea prin curajul său.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri