Redactia.ro
Home » Coronavirus » UE a cumpărat 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19

UE a cumpărat 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19

vaccinul

Uniunea Europeană a bătut palma cu grupul farmaceutic AstraZeneca, pentru achiziționarea a cel puţin 300 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus.

Comisia Europeană a anunţat joi semnarea unui contract în numele statelor membre ale Uniunii Europene cu grupul farmaceutic britanic AstraZeneca.

„Astăzi, primul contract pe care Comisia Europeană l-a negociat în numele statelor membre UE cu o companie farmaceutică a intrat în vigoare prin semnarea formală cu AstraZeneca. Contractul va permite achiziţionarea unui vaccin anti-Covid-19 pentru toate statele membre UE, precum şi efectuarea unor donaţii în ţări cu venituri mici şi medii sau redirecţionarea spre alte ţări europene”, a anunțat Comisia Europeană, printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

UE a rezervat dozele luna trecută

Contractul survine după semnarea unui pre-acord de achiziţie în luna august. Acesta este primul contract semnat de UE pentru cumpărarea unui potenţial vaccin împotriva noului coronavirus. Contractul prevede şi opţiunea cumpărării a 100 de milioane de doze suplimentare. „Prin acest contract, statele membre vor putea achiziţiona 300 de milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca, cu opţiunea altor 100 de milioane de doze”, a adăugat Executivul Uniunii Europene.

Conform Mediafax, Comisia Europeană continuă negocierile cu alţi producători de vaccinuri şi a finalizat deja cu succes discuţiile preliminare cu Sanofi-GSK, pe 31 iulie, cu Johnson & Johnson, pe 13 august, cu grupul CureVac, pe 18 august, şi cu Moderna, pe 24 august.

România a solicitat UE 10 milioane de doze

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a precizat că România a cerut 10 milioane de doze de vaccinuri anti-Covid pentru a le putea folosi măcar pentru jumătate din populație. În special pentru persoanele cu vârstă înaintată, pentru cadrele medicale direct implicate și pentru toti pacienții cu comorbidități și patologii conexe în cadrul infecției cu noul coronavirus. Conform acestuia, există posibilitatea ca la începutul anului viitor să fie pe piață, iar în a doua jumătate să fie deja folosit de populație.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: