Un caz șocant a avut loc sâmbătă, 29 martie 2025, în jurul orei 13.00, în parcarea unui supermarket din Voluntari, la periferia Capitalei. Un bărbat a fost găsit fără viață în interiorul unei mașini parcate.
Descoperirea a fost făcută de un trecător care a observat că vehiculul staționa de ceva timp acolo. În momentul în care a verificat mai îndeaproape, bărbatul a observat că persoana aflată în mașină nu reacționa și părea să fie fără suflare.
Bărbatul de 42 de ani a fost găsit fără suflare
Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, un cetățean semnalând că în interiorul unui autoturism aflat într-o zonă comercială se găsește o persoană decedată. Echipele de intervenție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au confirmat tragicul eveniment.
La scurt timp după sosirea forțelor de ordine, polițiștii au început verificările preliminare, iar identitatea bărbatului a fost stabilită. Deși nu s-au găsit urme vizibile de violență, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. În acest moment, nu sunt disponibile informații clare privind starea de sănătate a victimei înainte de incident, iar medicii legiști urmează să efectueze autopsia pentru a determina exact ce a dus la moartea bărbatului.
„În urma primelor verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a fost stabilită identitatea persoanei în cauză un bărbat de 42 de ani. Polițiștii efectuează verificări specifice pentru stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Voluntari.
Poliţiştii au descoperit urme de tăieturi pe corpul bărbatului
Tragedia din parcarea supermarketului din Voluntari rămâne un mister, iar poliția continuă investigațiile pentru a stabili cauzele exacte ale morții bărbatului găsit fără suflare într-un autoturism. Deși, la acest moment, nu se poate afirma cu certitudine dacă este vorba despre o crimă sau sinucidere, oamenii legii inclină spre varianta sinuciderii.
În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au descoperit urme de tăieturi pe corpul bărbatului, ceea ce ar putea indica un posibil act suicidar.
Nu se exclude nici varianta unei crime
Aceste descoperiri au alimentat ipoteza unei sinucideri, dar autoritățile nu exclud nici varianta unei crime și așteaptă concluziile medicilor legiști. Aceștia din urmă vor sosi la fața locului pentru a prelua trupul neînsuflețit și a efectua autopsia, care ar putea oferi informații clare cu privire la cauzele morții.
Bărbatul era dat dispărut de mai multe zile de către soția lui. Femeia a sunat la poliție după ce bărbatul a plecat cu mașina și nu a mai răspuns la telefon. Tragedia a șocat comunitatea locală și a lăsat o întreagă familie în doliu. Bărbatul nu era cunoscut cu probleme psihic. Acesta era patronul mai multor magazine universale din Bucureşti.