Redactia.ro

Un microfon uitat deschis a dat totul pe față. Ce i-a spus Trump lui Macron atunci când credea că nu îl aude nimeni

Un moment surprinzător a avut loc înaintea reuniunii de la Casa Albă, unde Donald Trump s-a întâlnit cu liderii europeni și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Un microfon lăsat deschis a înregistrat o discuție purtată între liderul american și președintele Franței, Emmanuel Macron, dezvăluind afirmații neașteptate despre Vladimir Putin și intențiile acestuia legate de războiul din Ucraina.

Un microfon uitat deschis care a dat totul pe față

În timp ce discuta cu Macron, Trump a fost surprins șoptindu-i o frază care a ridicat semne de întrebare în rândul observatorilor internaționali. „Cred că vrea să facă o înțelegere”, i-a spus liderul american președintelui francez, în East Room. „Cred că vrea să facă o înțelegere pentru mine, înțelegi? Oricât de nebunesc ar suna”.

Cuvintele lui Trump fac referire la Vladimir Putin, cu care acesta a avut o întrevedere săptămâna trecută în Alaska, întâlnire organizată cu ceremonie oficială, inclusiv covor roșu. Remarca, deși făcută în șoaptă, a fost captată și ulterior difuzată de CNN, potrivit news.ro.

Donald Trump și Vladimir Putin au avut recent o întrevedere oficială în Alaska, unde cei doi au discutat despre posibile soluții pentru criza ucraineană. Evenimentul a fost marcat de gesturi protocolare de amploare, președintele rus fiind primit cu toate onorurile. Această întâlnire a fost privită de analiști drept un pas important în încercarea de a identifica o cale de dialog între Washington și Moscova.

În timp ce mesajele optimiste transmise de liderii europeni ajungeau la Moscova, Kremlinul a ales să tempereze așteptările, părând să se distanțeze de angajamentul sugerat anterior de Vladimir Putin în dialogul cu Donald Trump.

Ne reafirmăm poziția exprimată în mod repetat, privind respingerea categorică a oricăror scenarii care implică apariția unui contingent militar cu participarea țărilor NATO în Ucraina”, a transmis Ministerul rus de Externe agenției de stat Ria Novosti.

Până în prezent, președintele Putin nu a făcut nicio declarație oficială legată de acest subiect, lăsând loc speculațiilor privind disponibilitatea reală a Rusiei de a accepta o schimbare de abordare.

După consultările cu Volodimir Zelenski și liderii europeni, Donald Trump a anunțat că a vorbit la telefon cu Vladimir Putin pentru a pregăti o viitoare întâlnire între cei doi președinți aflați în conflict.

Într-o postare publicată pe platforma Truth Social, Trump a precizat că își dorește ca discuțiile directe să fie urmate de un summit trilateral, în care să fie implicate Rusia, Ucraina și Statele Unite.

A fost un prim pas foarte bun pentru un război care durează de aproape patru ani. Toată lumea este foarte încântată de posibilitatea PĂCII între Rusia și Ucraina”, a scris Trump.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: