Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că o posibilă întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin ar putea avea loc doar după ce Kievul va obține garanții clare de securitate. Șeful statului ucrainean a menționat trei țări considerate neutre – Elveția, Austria și Turcia – ca posibile gazde pentru o astfel de reuniune, transmite AFP.
Declarațiile au fost făcute miercuri, în cadrul unei discuții cu mai multe publicații internaționale, printre care și AFP, și au fost publicate joi dimineață, după ridicarea embargoului.
Reuniune trilaterală cu Trump, luată în calcul
„Vrem să ajungem la o înțelegere asupra arhitecturii garanțiilor de securitate în șapte-zece zile. Pe baza acestei înțelegeri, intenționăm să organizăm o reuniune trilaterală cu președintele american Donald Trump”, a declarat Volodimir Zelenski.
Acesta a subliniat că întâlnirea trebuie să aibă loc într-o țară europeană neutră. Capitala Ungariei, Budapesta, a fost exclusă din opțiuni, pe fondul relațiilor apropiate ale premierului Viktor Orban cu Rusia. Moscova nu este nici ea luată în calcul.
Zelenski respinge China ca garant al securității
Întrebat despre rolul Beijingului, președintele ucrainean a afirmat că exclude China dintre posibilii garanți de securitate pentru Kiev. „China nu ne-a ajutat să punem capăt războiului. În schimb, a sprijinit Rusia prin deschiderea pieței dronelor. Nu avem nevoie de garanți care nu ajută Ucraina”, a declarat liderul ucrainean.
Zelenski a mai spus că i-a cerut președintelui american Donald Trump să intervină pe lângă premierul ungar Viktor Orban, pentru ca Budapesta să nu mai blocheze negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. „Președintele Trump a promis că echipa sa va lucra la acest lucru”, a precizat Zelenski.
Avertisment privind mișcările trupelor ruse și testarea rachetei Flamingo
Șeful statului ucrainean a avertizat că Rusia transferă forțe din regiunea Kursk către partea ocupată a regiunii Zaporojie, în sudul Ucrainei, mișcare care ar putea anunța o nouă ofensivă. Totodată, Zelenski a confirmat testarea cu succes a unei noi rachete denumite Flamingo, cu o rază de acțiune de 3.000 de kilometri.
„Este cea mai performantă rachetă a noastră, a trecut toate testele. Producția în masă ar putea începe la începutul anului viitor”, a declarat președintele ucrainean.
Sursa foto: Arhivă