Cauza morții actriței americane Michelle Trachtenberg a fost în sfârșit elucidată. Conform informațiilor transmise de BBC, biroul medicului legist din New York a stabilit că decesul actriței a survenit în urma unor complicații cauzate de diabet. Artista, în vârstă de 39 de ani, fusese găsită fără suflare în luna februarie, iar, deși primise recent un transplant de ficat, circumstanțele exacte ale dispariției sale au rămas o vreme neclare.
Din ce cauză a murit actrița Michelle Trachtenberg
Potrivit NBC News, deși nu a fost efectuată o autopsie tradițională, rezultatele testelor toxicologice au oferit explicațiile necesare. Familia lui Michelle Trachtenberg, respectând tradițiile lor religioase evreiești ortodoxe, s-a opus autopsiei complete, motivând acest lucru pe criterii de credință. Întrucât nu existau semne care să indice o moarte violentă sau suspiciuni de crimă, medicul legist a respectat dorința rudelor și a procedat strict la analizele toxicologice.
Michelle Trachtenberg s-a născut în New York, pe 11 octombrie 1985. Cariera sa actoricească a început de timpuriu, atunci când, la doar trei ani, a apărut în primele reclame. Succesul nu a întârziat să apară, iar la scurt timp după debut, Michelle a obținut primul său rol într-un serial TV popular pentru copii, „The Adventures of Pete & Pete”, difuzat de Nickelodeon în anii ’90.
La vârsta de zece ani, actrița a făcut pasul spre lumea cinematografiei, obținând rolul principal în filmul „Harriet the Spy” (1996). A interpretat-o pe Harriet, o fetiță curajoasă și inteligentă care își dorea să devină detectiv, alături de actori precum Rosie O’Donnell și J. Smith-Cameron. Filmul i-a adus o expunere importantă și a consacrat-o drept una dintre tinerele vedete promițătoare de la Hollywood.
Cu toate că Michelle Trachtenberg a avut mai multe apariții notabile în anii copilăriei, recunoașterea la scară largă a venit odată cu rolul Dawn Summers în serialul cult „Buffy the Vampire Slayer”. Producția, extrem de populară la începutul anilor 2000, a rulat pe canalul WB și a devenit rapid un fenomen cultural scrie antena3cnn.
Michelle s-a alăturat distribuției în sezonul cinci, interpretând-o pe sora mai mică a personajului principal, Buffy Summers, jucată de Sarah Michelle Gellar. Ea a rămas în serial până la încheierea acestuia, în sezonul șapte, în 2003. Personajul Dawn i-a oferit ocazia să exploreze registre emoționale complexe și să-și consolideze statutul de actriță talentată în industria de divertisment.
Roluri memorabile în „Gossip Girl” și alte producții
După succesul din „Buffy”, Michelle Trachtenberg a continuat să își diversifice cariera, abordând personaje diferite. Unul dintre cele mai remarcabile roluri ale sale a fost cel al Georginei Sparks în serialul „Gossip Girl”, difuzat între 2007 și 2012. Georgina, o figură controversată și diabolică a înaltei societăți din Manhattan, era cunoscută pentru intrigi, șantaj și manipulare, aducând tensiune în relațiile personajelor interpretate de Blake Lively și Leighton Meester.
Michelle și-a reluat acest rol pentru scurt timp în reboot-ul „Gossip Girl” difuzat de HBO Max în anul 2022, semn că personajul său a rămas extrem de iubit de fanii serialului.
În paralel cu activitatea din televiziune, Trachtenberg a avut succes și pe marele ecran. A jucat în comedia adolescentină „Eurotrip” (2004), celebră pentru piesa „Scotty Doesn’t Know”, și în filmul „Ice Princess” (2005), unde a interpretat o elevă pasionată de patinaj artistic. Alte roluri notabile includ apariții în „17 Again” (2009), alături de Zac Efron și Matthew Perry, dar și participări în seriale precum „Law & Order”, „Clarissa Explains It All”, „All My Children”, „Six Feet Under” și „Weeds”.
Moartea prematură a actriței Michelle Trachtenberg a lăsat în urmă un gol uriaș în rândul fanilor și al colegilor de breaslă. De-a lungul carierei sale, Michelle a demonstrat versatilitate, trecând cu ușurință de la roluri de comedie la personaje dramatice sau misterioase. A fost apreciată nu doar pentru talentul său actoricesc, ci și pentru naturalețea și carisma cu care cucerea publicul.
La doar 39 de ani, Trachtenberg avea în continuare multe proiecte promițătoare în față. Dispariția ei reprezintă o pierdere profundă pentru lumea cinematografiei și televiziunii americane.