Redactia.ro

Varză murată din supermarket: ce conține, de fapt, produsul și reacția Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România

Varza murată este nelipsită din bucătăria românească și apreciată mai ales în sezonul rece. Totuși, mulți consumatori aleg varianta gata ambalată din supermarket, fără să știe exact ce conține. Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a atras atenția asupra ingredientelor folosite în aceste produse.

Varza murată – aliment tradițional și sursă naturală de nutrienți

În România, varza murată are o tradiție îndelungată. Este folosită în sarmale, garnituri sau diverse mâncăruri de iarnă. În multe gospodării, varza se murează în butoaie, cu sare și condimente, fiind considerată o metodă naturală de conservare. Procesul de fermentație produce probiotice benefice, antioxidanți și compuși care pot reduce inflamațiile și susține nivelul de energie. Pe lângă rolul său culinar, varza murată este apreciată pentru aportul nutritiv, fiind o sursă importantă de vitamine și minerale în sezonul rece.

Varza murată este cunoscută și pentru conținutul ridicat de vitaminele C și K, care ajută la funcționarea optimă a sistemului imunitar și la menținerea sănătății oaselor. În plus, fibrele naturale facilitează digestia și contribuie la echilibrul intestinal, ceea ce o transformă într-un aliment valoros în dieta zilnică.

Ce conține varza murată din supermarket

Produsele din supermarket au însă un proces diferit de conservare față de varza tradițională din gospodării. Pe lângă apă, sare, condimente și conservant, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a semnalat prezența sorbatului de potasiu în varza murată ambalată. Într-o postare online, instituția a atras atenția asupra acestui ingredient prin mesajul: „Promoție! Varză murată cu sorbat de potasiu la doar 11 lei/kg!!!”.

Reacțiile consumatorilor nu au întârziat să apară, un utilizator comentând: „Aceasta varză este murată sau așa se zice cu substanțe toxice și ar trebui interzisă consumului uman !”.

Sorbitul de potasiu, cunoscut sub codul E202, este un conservant utilizat frecvent în industria alimentară. Nu este considerat periculos în cantități mici, dar poate provoca reacții alergice la anumite persoane și nu este permis în produsele destinate sugarilor și copiilor mici. De aceea, este recomandat ca acest tip de varză murată să fie consumat cu moderație, mai ales de persoanele sensibile la aditivi alimentari.

Ce este sorbatul de potasiu – E202 și unde se folosește

Sorbatul de potasiu este sarea de potasiu a acidului sorbic (E200) și se obține industrial prin procedee chimice. Rolul său principal este acela de conservant, având o eficiență ridicată împotriva mucegaiurilor și drojdiilor, însă nu acționează la fel de bine împotriva bacteriilor. Activitatea optimă a acestui aditiv este la un pH mai mic de 6,5, ceea ce îl face potrivit pentru produse acide și ușor acide.

Conform infocons.ro, sorbații sunt utilizați pe scară largă în industria alimentară. Se găsesc în răcoritoare, băuturi alcoolice slabe, concentrat lichid de ceai pentru dozatoare, produse din fructe și legume conservate, gemuri, jeleuri cu conținut redus de zahăr, măsline, produse din pește și fructe de mare, sosuri, condimente, muștar, salate preparate, deserturi lactate netratate termic și chiar gumă de mestecat. De asemenea, sunt folosiți și la conservarea ouălor în stare lichidă și în suplimente alimentare.

Deși varza murată din supermarket poate reprezenta o variantă rapidă și comodă, este esențial ca ingredientele să fie citite cu atenție. Cei care doresc o variantă cât mai naturală pot opta pentru produsele fără conservanți sau pot alege să mureze varza acasă, pentru a avea control total asupra procesului și ingredientelor folosite.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: