Redactia.ro

Ce este „pseudocoma”, starea în care se spune că s-ar afla Schumacher. Cum se simte, de fapt, fostul campion mondial de Formula 1

Schumacher

La câteva zile după apariția informațiilor potrivit cărora Michael Schumacher ar fi făcut progrese importante, presa internațională revine cu detalii suplimentare despre starea de sănătate a septuplului campion mondial de Formula 1. Publicațiile străine vorbesc despre o evoluție lentă, dar vizibilă, la mai bine de 12 ani de la accidentul care i-a schimbat definitiv viața.

Viața lui Michael Schumacher a fost complet transformată în urma accidentului de schi suferit în 2013, pe pârtiile stațiunii Méribel. De atunci, familia a ales să păstreze discreția totală în privința stării sale, iar informațiile oficiale au fost extrem de rare.

Ce scrie presa britanică despre Schumacher

Potrivit publicației britanice Daily Mail, fostul pilot de Formula 1 nu ar mai fi imobilizat la pat și s-ar deplasa într-un scaun cu rotile. Jurnaliștii susțin însă că nivelul său de conștiență rămâne limitat.

Un reporter al publicației s-a deplasat în Mallorca, acolo unde Schumacher locuiește alături de familie, însă nu a primit informații oficiale din partea reședinței strict securizate.

„Se pare că înţelege anumite lucruri din jurul său, dar probabil nu totul”, ar fi declarat o sursă apropiată.

Precizările presei italiene

Informațiile apărute în Marea Britanie au fost completate de presa italiană. Jurnaliștii de la Corriere della Sera notează că, în ultimii 12 ani, îngrijirea lui Michael Schumacher a fost coordonată în permanență de soția sa, Corinna Schumacher, alături de o echipă de asistente medicale și terapeuți care îl monitorizează non-stop.

Costurile acestei îngrijiri ar fi de ordinul miilor de lire sterline pe săptămână. Publicația italiană amintește și episoadele controversate din trecut, când foști membri ai personalului ar fi încercat să vândă imagini cu Schumacher, tentative care s-au soldat cu condamnări.

Totodată, italienii infirmă mai multe zvonuri apărute de-a lungul timpului, inclusiv pe cele potrivit cărora Schumacher ar fi participat la nunta fiicei sale, Gina, în 2024. De asemenea, informațiile despre o presupusă pseudocomă sau sindrom de blocare sunt catalogate drept inexacte de mai multe surse apropiate familiei.

 „În ultimii 12 ani, îngrijirea sa a fost întotdeauna încredințată soției sale, Corinna, asistată de o echipă de asistente medicale și terapeuți care îl monitorizează 24/7, costând mii de lire sterline pe săptămână. După cum amintește și ziarul britanic, în trecutul recent, unii foști membri ai personalului nu au avut nicio reținere în a vinde imagini cu Schumacher presei, dar toate încercările s-au încheiat cu condamnări din partea celor direct implicați. Zvonurile care susțineau că campionul german de F1 ar participa la nunta fiicei sale, Gina, în 2024, au fost complet nefondate.

De asemenea, se zvonește de mult timp că Schumacher suferă de pseudocomă, un sindrom de blocare (o afecțiune în care pacienții sunt pe deplin conștienți și mental conștienți, dar incapabili să reacționeze dincolo de clipit), dar mai multe surse au reiterat că și această informație este inexactă”, notează italienii din „Corriere della Sera”. 

12 ani de luptă după accident

În iunie anul trecut, Flavio Briatore, fostul său șef de echipă, a vorbit despre situația lui Schumacher, precizând însă că a ales să nu îl viziteze.

În aceeași perioadă, o publicație online a relatat că Schumacher ar fi reușit să semneze o cască, cu ajutorul soției sale, pentru o licitație caritabilă destinată luptei împotriva demenței.

Declarația rară a Corinnei Schumacher

Una dintre puținele declarații publice despre starea lui Michael Schumacher a fost făcută de Corinna în urmă cu aproximativ cinci ani.

„Îmi este dor de el, în fiecare zi. Dar el este acolo. Este diferit, dar este acolo şi asta ne dă putere. Suntem împreună, locuim împreună acasă. El urmează tratamente. Facem tot posibilul pentru a-i îmbunătăţi starea şi pentru a-l face să simtă că este parte din familia noastră, că avem o legătură cu el”, este una dintre puținele declarații oferite de partenera de viață a lui Schumacher, în vreme cu aproximativ cinci ani.

Michael Schumacher a suferit leziuni cerebrale grave în urma accidentului de schi din Méribel și a fost ținut mult timp în comă. În prezent, locuiește în Mallorca, alături de familia sa, iar recuperarea este descrisă drept extrem de lentă.

Cu toate acestea, presa internațională vorbește despre un progres important, dat fiind faptul că Schumacher nu ar mai fi imobilizat complet la pat, chiar dacă nivelul său de conștiență rămâne limitat și atent protejat de discreția familiei.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: