Redactia.ro
Home » Homepage » Vreme iulie 2021. România se topește! Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Vreme iulie 2021. România se topește! Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Val de caniculă în România! Cupola de foc revine și aduce temperaturi extrem de ridicate

Vreme iulie 2021. România se topește! Luna lui Cuptor vine cu temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru perioada calendaristică în care ne aflăm. Meteorologii au emis estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie – ANM, vremea în iulie 2021 se anunță foarte caldă. Sunt așteptate temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă calendaristică. Însă nu scăpăm de tot de ploi, fiind prognozate intervale cu precipitații în unele regiuni ale țării.

Vreme iulie 2021. Prognoza ANM pe patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie – ANM a emis o prognoză pentru următoarele patru săptămâni, estimări meteo care sunt valabile până pe 26 iulie.

Însă este de menționat că, pe lângă această prognoză pe luna iulie 2021, avertizările și atenționările meteorologice se actualizează pe fiecare zi. Totodată, avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore, potrivit ANM.

Se pare că, de la 1 iulie 2021, temperaturile trecute bine peste 30 de grade ar urma să fie la ordinea zilei în perioada următoare. Iată cum arată vremea pe fiecare săptămână în parte, conform specialiștilor ANM.

Vreme iulie 2021. Săptămâna 28.06.2021 – 05.07.2021

În această săptămână, valorile din termometre trec bine de cele obișnuite pentru acest interval. Temperaturile vor fi mai ridicate în toate regiunile, însă cu ceva mai mult pe plus în zonele vestice și sud-vestice.

La capitolul precipitații, regimul pluviometric va fi deficitar în partea de vest, sud-vest și local în cele centrale și la munte, dar și excedentar în extremitatea de est a României. În rest, va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vreme iulie 2021. Săptămâna 05.07.2021 – 12.07.2021

Și pentru acest interval, temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de cele specifice acestei perioade, mai ales în jumătatea nord-vestică a țării. În celelalte zone, se vor apropia ușor de normalul termic al intervalului calendaristic.

Precipitațiile vor fi excedentare în jumătatea de est a țării, mai ales în regiunile nord-estice.

Vreme iulie 2021. Săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021

Se așteaptă vreme foarte caldă și în această săptămână, când temperaturile medii ale aerului vor atinge valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval mai ales în jumătatea vestică a țării. În rest, valorile medii se vor menține la specificul acesi perioade.

Cât despre precipitații, regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zonele montane.

Vreme iulie 2021. Săptămâna 19.07.2021 – 26.07.2021

Temperaturile vor crește ușor în termometre peste cele specifice acestui interval și în ultima săptămână din iulie, mai ales în vestul țării. În rest, ar putea rămâne apropiate de cele specifice pentru această perioadă calendaristică.

Estimările privind precipitațiile în acest interval anunță cantități situate în general în jurul valorilor normale, în toate regiunile țării.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: