Redactia.ro

Vremea 9 august 2019. Meteorologii anunță temperaturi mari

Vremea 9 august 2019. Meteorologii anunță temperaturi mari

Vremea 9 august 2019. Temperaturile vor crește în zilele care urmează, astfel că până la sfârșitul săptămânii maximele termice pot atinge chiar și valori de până la 34-35 de grade Celsius. În zonele de deal și de munte sunt așteptate furtuni, însoțite de tunete și fulgere și de descărcări electrice, informează ANM

Vremea 9 august 2019 în Țară

Temperaturile vor crește în zilele care urmează, astfel că până la sfârșitul săptămânii maximele termice pot atinge chiar și valori de până la 34-35 de grade Celsius. În zonele de deal și de munte sunt așteptate furtuni, însoțite de tunete și fulgere și de descărcări electrice. În sudul și sud-estul țării temperaturile vor fi foarte ridicate. Maximele vor ajunge până la 35 de grade, însă aici cerul va fi variabil. Șansele de ploaie sunt mai mari de 70 la sută pe tot parcursul zilei.

Vremea 9 august 2019 în București

Și în capitală vremea se menține frumoasă, cu maxime termice care vor ajunge chiar și la temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Spre seară este posibil să plouă în capitală. Precipitațiile vor veni sub formă de furtuni. Acestea vor fi însoțite de tunete și fulgere și de descărcări electrice

Citește și:Simona Halep, victorie dramatică! A trecut greu de Jennifer Brady

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: