Grigore Madalina
Crăciunul este adesea asociat cu bunătatea și gesturile simple, dar uneori un astfel de gest poate schimba destine pentru o viață. Exact asta s-a întâmplat cu Rob și Dianne Parsons, un cuplu din Marea Britanie, care, în urmă cu aproape o jumătate de secol, a deschis ușa casei lor unui om al străzii. Nimeni nu bănuia atunci că acel Crăciun avea să fie începutul unei legături ce avea să dureze 45 de ani.
Pe 23 decembrie 1975, Rob și Dianne se pregăteau de sărbători în locuința lor din Cardiff. Aveau 27 și, respectiv, 26 de ani și erau căsătoriți de doar patru ani. Seara a fost întreruptă de o bătaie în ușă. În prag stătea un bărbat cu un sac de gunoi în mână și un pui congelat în cealaltă. Se numea Ronnie Lockwood.
Rob l-a recunoscut vag. Îl mai văzuse în copilărie, la școala de duminică, și știa că era considerat „diferit”. În ciuda ezitărilor, instinctul i-a spus să îl invite înăuntru. „Nu sunt sigur de ce am spus asta, dar i-am spus: intră”, avea să povestească mai târziu Rob.
Ronnie avea nevoie disperată de ajutor. Trăise pe străzi de la 15 ani și nu avusese niciodată o familie adevărată. Cuplul i-a făcut baie, i-a oferit haine curate și a fost de acord să rămână peste Crăciun. Inițial, planul era să stea doar câteva zile, dar nimeni nu a mai putut rosti cuvântul „plecare” când au văzut cât de mult însemna pentru el acel adăpost.
Ronnie era autist și avusese o copilărie extrem de dură. Fusese mutat dintr-un centru în altul, trimis la școli aflate la sute de kilometri de casă și lipsit de orice sprijin emoțional. Întrebarea pe care o repeta obsesiv era: „Am făcut ceva rău?”. Era semnul unei vieți trăite în teamă și respingere.
Cu timpul, Ronnie a devenit parte din familie. Rob și Dianne l-au ajutat să își găsească un loc de muncă ca gunoier, i-au cumpărat haine noi și l-au integrat în rutina zilnică a casei. Deși aveau copii mici, nu au făcut nicio diferență între Ronnie și restul familiei. „Era ca și cum ne-am fi crescut propriii copii”, a spus Rob.
Ronnie avea ritualuri clare și respecta programul cu o strictețe impresionantă. Golea mașina de spălat vase în fiecare dimineață și cumpăra aceleași cadouri de Crăciun în fiecare an. Mergea regulat la biserică, unde ajuta la aranjarea scaunelor și strângea donații pentru alți oameni fără adăpost.
De-a lungul anilor, familia a trecut prin momente grele. Dianne a fost diagnosticată cu sindrom de oboseală cronică, iar Ronnie a fost cel care a avut grijă de casă și de copii. Deși s-a confruntat și cu dependența de jocuri de noroc timp de două decenii, legătura dintre ei nu s-a rupt niciodată.
Abia o singură dată, Rob și Dianne s-au gândit să îl ajute pe Ronnie să trăiască independent. Când i-au sugerat ideea, acesta a izbucnit în lacrimi și a întrebat din nou: „Am făcut ceva rău?”. Atunci au înțeles că familia nu se definește prin acte sau strategii, ci prin loialitate și iubire.
Ronnie a murit în 2020, la vârsta de 75 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Din cauza restricțiilor pandemice, la înmormântare au putut participa doar 50 de persoane, dar mesajele de condoleanțe au venit din toată țara. De la profesori universitari până la oameni simpli, toți au scris despre impactul pe care Ronnie l-a avut asupra vieților lor.
După moartea lui, un nou centru pentru persoane fără adăpost din Cardiff a fost numit Lockwood House, în onoarea lui Ronnie. Chiar dacă mai erau necesare fonduri pentru renovare, Rob a spus că Ronnie se gândise la toate. Banii lăsați de el au acoperit exact suma lipsă.
„Poate părea incredibil, dar eu cred că totul a fost menit să se întâmple așa”, a spus Dianne. „Oamenii se întreabă cum a fost posibil să trăim 45 de ani împreună. Adevărul este că Ronnie ne-a îmbogățit sufletește în fiecare zi”.
