Finalul lunii februarie aduce tensiuni în plan financiar pentru mai multe semne zodiacale. Conjuncția Lună–Uranus activează sectorul banilor și generează schimbări bruște, unele favorabile, altele dificil de gestionat. În timp ce unii nativi pot identifica surse suplimentare de venit, alții sunt puși în fața unor cheltuieli neprevăzute sau a unor pierderi importante.
Zodia care riscă să piardă bani în această perioadă
Potrivit astrologului Cristina Demetrescu, există un semn zodiacal care traversează o perioadă sensibilă din punct de vedere financiar și care poate pierde o sumă semnificativă de bani. Contextul astral este marcat de influențe puternice, care nu mai lasă loc pentru amânări sau decizii superficiale.
Marte, Saturn și Pluto exercită presiune asupra deciziilor profesionale și asupra modului în care sunt administrate resursele. În același timp, retrogradarea lui Mercur impune prudență în contracte, investiții și orice tip de cheltuială importantă. Greșelile făcute din grabă sau neatenție pot avea consecințe financiare directe.
Conform previziunilor făcute de Cristina Demetrescu, Berbecii sunt cei care trebuie să fie cel mai atenți în următoarele trei săptămâni. Pentru acești nativi urmează o perioadă de ajustări și reglaje financiare, în care apar situații restante ce nu mai pot fi ignorate.
Pot apărea facturi neachitate, taxe uitate sau obligații administrative care trebuie clarificate urgent. În unele cazuri, este posibil ca Berbecii să constate că au pierdut bani din cauza unor erori mai vechi sau a unor plăți efectuate greșit.
Astrologul atrage atenția că nu este momentul potrivit pentru investiții riscante sau pentru decizii impulsive. Accentul trebuie pus pe disciplină bugetară și pe reorganizarea finanțelor.
„Pentru Berbeci urmează trei săptămâni de reglaje financiare. Apar situații restante: facturi, taxe, obligații uitate sau detalii administrative care trebuie clarificate.
Este o perioadă bună pentru a descoperi erori vechi, inclusiv plăți făcute greșit sau sume pierdute din neatenție. Nu este momentul pentru investiții riscante, ci pentru ordine și disciplină bugetară”, spune Cristina Demetrescu.
Finalul de lună poate aduce o presiune suplimentară asupra bugetului, iar echilibrul financiar nu se reface imediat. Nativii Berbec sunt sfătuiți să își analizeze atent situația, să evite cheltuielile inutile și să trateze cu maximă seriozitate orice obligație financiară apărută în această perioadă.






















