Redactia.ro

Simona Gherghe a postat lista de Crăciun a copiilor săi. Este neașteptat ce își doresc cei mici

Simona Gherghe se numără printre cele mai cunoscute și apreciate persoane publice din România. Vedeta a reușit cu ușurință să își împartă viața personală cu cea profesională, fiind o mamă dedicată cu o carieră de succes în lumea televiziunii.

Simona Gherghe are doi copii, o fetiță și un băiețel, pe care i-a educat în cel mai frumos mod și încearcă să le fie alături în toate momentele. Vedeta este, de asemenea, activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii săi diferite întâmplări din viața sa, oferă sfaturi și încurajează comunitatea la un stil de viață cât mai sănătos.

Simona Gherghe, impresionată de lista de Crăciun a copiilor săi

Simona Gherghe, cunoscuta prezentatoare TV, este o mamă dedicată celor doi copii ai săi. Foarte implicată în educația lor, prezentatoarea TV încearcă să le ofere o copilărie echilibrată, evitând să le cumpere jucării în exces.

Un exemplu în acest sens a fost și scrisoarea celor mici către Moș Crăciun, în care Ana și Vlad au cerut doar câteva dorințe simple, dar foarte semnificative: jucării modeste, cărți, pixuri și personaje din lumea sportului și basmele preferate.

Impresionată de cerințele lor sincere și cumpătate, Simona a ales să posteze scrisorile celor doi copii pe rețelele sale de socializare, mândră de educația pe care le-o oferă.

Simona Gherghe a devenit mamă la o vârstă înaintată

Simona Gherghe, care a devenit mamă după o perioadă îndelungată de încercări, a devenit părintele a doi copii minunați alături de soțul său, Răzvan Săndulescu. Ana Georgia, primul lor copil, s-a născut în mai 2017, iar Vlad Ioan, al doilea lor copil, a venit pe lume în mai 2019. Cei doi soți și-au dorit foarte mult să își întemeieze o familie, iar după o perioadă de stres, încercări și provocări, au fost binecuvântați.

De-a lungul anilor, Simona Gherghe a împărtășit adesea momente din viața de familie, evidențiind bucuria de a fi mamă și frumusețea experienței de a-și crește copiii.

„Eu mi-am dorit dintotdeauna copii, m-am văzut întotdeauna mamă. La mine a venit foarte târziu sarcina, o dată pentru că eu l-am întâlnit pe Răzvan, omul alături de care am simțit că vreau să-mi fac o familie, când aveam vreo 35 de ani, și apoi, într-adevăr, a fost lupta noastră să avem acest copil, și chiar, la un moment dat, m-am gândit că s-ar putea să nu pot să fac și cred că în momentul în care m-am relaxat atunci s-a întâmplat. Cred că, copilul vine atunci când tu te liniștești, așa s-a întâmplat să vină la timpul potrivit.

Sunt foarte multe femei care nu reușesc să aibă copii, tocmai pentru că avem ritmul ăsta de viață extrem de stresant și tocmai pentru că femeile muncesc mult mai mult acum, decât obișnuiau să muncească acum 20-30 de ani și sunt nevoite să fie picioarele lor și e foarte bine, dar s-ar putea să dăuneze pe partea cealaltă și să nu mai poți să le bifezi pe toate, ca pe vremuri. Le faci atunci când poți, nu trebuie să pună nimeni presiune pe nimeni.”, a declarat Simona Gherghe în cadrul unui interviu oferit pentru viva.ro.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: