Redactia.ro
Home » Monden » Adevărul despre ”rivalitatea” dintre Andra și Delia. Ce spun artistele despre acest zvon

Adevărul despre ”rivalitatea” dintre Andra și Delia. Ce spun artistele despre acest zvon

Mulți oameni cred că Delia și Andra sunt rivale, deoarece  ambele sunt artiste cu voci foarte bune. În cadrul unui podcast al soțului ei, Andra a invitat-o pe Delia și au demontat acest zvon. Mai mult, chiar au cântat împreună și și-au propus un duet.

Adevărul despre ”rivalitatea” dintre Andra și Delia. Ce spun artistele despre acest zvon

Andra a avut-o ca invitat în cadrul podcastului ”Acasă la Măruță” pe Delia, cea despre care se spune că îi este rivală. Ambele artiste au dat cărțile pe față despre speculația potrivit căreia ar fi adversare. Andra și Delia au spus că se înțeleg foarte bine și că chiar și-ar dori un duet împreună. 

”Vreau ca oamenii să ne cunoască și altfel – uite prin prisma discuțiilor pe care le avem ca și cum am fi la o terasă. Lumea ne vede de multe ori rivale, competiție”, a spus Andra/”Oamenii sunt mai preocupați să alimenteze niște lucruri inexistente. Eu știu ce tragi, știu ce lucrezi, știu ce înseamnă”, a fost replica Deliei la spusele colegei sale de breaslă.

Andra către Delia: ”Când scoatem o piesă noi două?”

”Când scoatem o piesă noi două?” a fost întrebarea Andrei către Delia, al cărei răspuns nu se aude în podcast. Cert este că înainte de această întrebare, jurata de la ”iUmor” s-a declarat încântată de felul cum au cântat împreună. ”Ce frumos se armonizează vocile, bă băiatule, bă!”, a spus ea, impresionată. Concret, Andra a interpretat:  ”Cine m-a făcut om mare”, iar Delia a încercat melodia ”Vreau sărutarea ta”.

Odată ce le-au auzit, fanii au avut doar reacții de apreciere: Trebuie neapărat să scoateți un hit împreună (pentru că va fi hit), vocile voastre sună demențial împreună!”, ”Doamne ce frumos vi se unesc vocile, ce faină ar ieși o colaborare” și ”Vreau un duet cu voi, un hit bombă”.

Andra s-a mai pozat în aceste zile și cu Andreea Bălan, iar fanii au fost plăcut suprinși de faptul că le-au văzut împreună. De altfel, s-a aflat că cele două au fost împreună la multe concerte, de când erau adolescente.

”O poza cat o mie de cuvinte ✨Andra inseamna foarte mult pentru mine deoarece ne stim de peste 20 de ani de cand dormeam in turnee impreuna si iata-ne astazi cu copii🤗❤️🥳 Ma bucur mult de fiecare data cand o revad🎤👏🏻@andra @evamaruta @ellamaya.official ✨”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.

Fanii au venit imediat cu reacții de apreciere. ”Parcă mă uit la voi și intru automat în trecut 😍😍ce timpuri, ce mici erați, ce trec anii… Si uite că după 20 de ani sunteți top👏👏👏va pupacesc mult și pe copii voștrii le mănânc obrajorii plini de ciocolată 😍😍😍😍pupici gărgărițelor❤️❤️❤️😘😘😘😘/Ce faina e poza! ❤️ Eu imi amintesc concertul din Timișoara de la turneul Andre cu Andra in deschidere. 😍/Sunteti superbe ❤️❤️❤️❤️/Nu am cuvinte să descriu această poză. 😍 Mi s-a topit inima. ❤️ Vă ador, ființe minunate! 😍😍❤️❤️/ Superbe😍😍❤️/Fete dragi și cu suflet frumos!❤️ @andra @andreeabalanofficial/Așteptăm un duet❤️”, sunt o parte dintre comentariile fanilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: