Un fotbalist a donat 6 tone de alimente! Brazilianul Felipe Melo a trimis produsele în Sao Paulo. El îi îndeamnă pe toți cei care pot să ajute să i se alăture.
Prin intermediul fundaţiei „Familia Melo e Amigos”, mijlocaşul brazilian Felipe Melo încearcă să ajute comunitățile defavorizate din orașul Sao Paulo, dar și comunitățile indigene. Fotbalistul celor de la Palmeiras spune că aceste persoane sunt printre cele mai expuse în acest moment. Melo a trimis 6 tone de alimente și nu are de gând să se oprească. Fundația sa a lansat programul „Serveşte”, îndemnându-i pe toți cei care au posibilități să ajute. Alimentele au fost încărcate în camioane și apoi distribuite.
În Brazilia numărul total alpersoanelor infectate cu coronavirus se ridica la aproape 30.000.
Un fotbalist a donat 6 tone de alimente!
Gestul fotbalistului care în prezent joacă pentru Palmeiras nu a trecut neobservat.
Felipe Melo a jucat în cariera sa la cluburi mari din Europa. Printre acestea sunt Juventus, Inter Milano, Fiorentina în Italia, Mallorca, Racing Santander şi Almeria din Spania dar și Galatasaray. În 2017 a decis să revină în țara sa natală. Mijlocașul de 36 de ani a făcut parte și din naționala Braziliei între anii 2009-2010 pentru care a înscris 2 goluri. A făcut parte din echipa care a câștigat în 2009 FIFA Confederations Cup și care a ajuns în sferturile de finală al Cupa Mondială un an mai târziu.
Fotbaliștii din toată lumea au făcut donații
Cei mai mulți fotbaliști din toată lumea au făcut donații pentru lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Printre aceștia se numără Cristiano Ronaldo, Neymar sau Leo Messi. CR7 și-a pus la dispoziția guvernului și lanțul său hotelier pe care îl deține în Portugalia. vedeta celor de la Juventus a anunțat că se vor face spitale, iar toate cheltuielile vor fi suportate de el.