Redactia.ro

PPC, anunț important: Ce se întâmplă din februarie cu facturile

ppc

PPC Energie, al doilea cel mai mare furnizor de electricitate din România, lansează o ofertă destinată clienților casnici care iau în calcul schimbarea furnizorului. Compania propune un contract pe 12 luni, cu un preț final apropiat de pragul de 1 leu/kWh.

Oferta, denumită „PPC Retenție Exclusiv Extra+”, este disponibilă doar în luna februarie. Prețul energiei-marfă este stabilit la 0,493 lei/kWh.

Termenul-limită pentru semnarea contractului este de 5 zile după data de 28 februarie 2026.

Cum arată prețul final din factură

La prețul energiei-marfă se adaugă tarifele de rețea, costurile de furnizare, certificatele verzi, taxa de cogenerare, contribuția CfD, acciza și TVA. În funcție de zona de distribuție, prețul final ajunge la 1,16, 1,18, 1,20 sau 1,24 lei/kWh.

Pentru a face oferta mai competitivă, PPC aplică o reducere fixă de 10 lei pe lună la factură, pe întreaga perioadă contractuală.

În cazul unui consum de 200 kWh/lună și un tarif de 1,16 lei/kWh, reducerea lunară duce prețul efectiv la aproximativ 1,11 lei/kWh. La un consum de 100 kWh/lună, costul scade la circa 1,06 lei/kWh.

Contextul din piață

Noua ofertă vine după ce PPC a propus anterior contracte pe trei ani, cu prețuri finale între 1,25 și 1,33 lei/kWh.

Între timp, competiția pe segmentul furnizării de energie pentru populație s-a intensificat. Nova Power & Gas a lansat două oferte promoționale, cu prețuri ale energiei-marfă de 0,352 lei/kWh pentru 4 luni și 0,43 lei/kWh pentru 6 luni, după care prețul devine variabil.

Hidroelectrica menține în această perioadă prețul energiei active la 0,450 lei/kWh, fără tariful de transport, oferta fiind valabilă până la 31 martie.

În acest context, clienții analizează atent opțiunile disponibile, iar noile oferte ar putea influența nivelul facturilor în următoarele luni.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: