Fostul procuror DNA Mircea Negulescu a fost reținut miercuri seară de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Acesta este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual în dosarul „Tony Blair”, fiind procurorul care a instrumentat acest dosar la DNA Ploiești.
În 2019, acest dosar a fost mutat de la DNA la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie. În acest dosar, în 2016, DNA Ploieşti a pus sub sechestru 220.000 de euro din averea lui Sebastian Ghiță, potrivit g4media.ro.
Procurorul „Portocală”, cum a fost numit de către cei pe care i-a anchetat, este acuzat de SIIJ că a fabricat acest dosar în care era menţionat numele fostului premier al Marii Britanii Tony Blair, iar Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală. Procurorul DNA îl acuza pe Sebastian Ghiță că și-a plătit un loc de parlamentar pe listele PSD.
Mai exact, fostul premier Victor Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în 2012, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat la parlamentarele pe listele PSD. Motivul vizitei lui Tony Blair a fi avut scopul de a-i crea capital politic lui Victor Ponta, pe atunci președintele PSD, în contextul alegerilor din acel an.
Cum s-a ales cu porecla „Portocală”
Mircea Negulescu s-a ales cu porecla „Portocală” în copilărie. „Am crescut în generația filmului Liceenii, am cântat la chitară, acesta fiind un hobby, iar pentru că instrumentul era de culoare portocalie, mi se spunea Portocală”, declara controversatul procuror într-un interviu pentru revista Kamikaze.
Acesta ar fi reauzit porecla din copilărie în timpul unei anchete penale în 2013, într-un „dosar de evaziune și spălare de bani, cu un prejudiciu de 34 milioane de euro, ca parte a unui mesaj de intimidare referitor la o cunoaștere a familiei sale, cu scopul vădit de intimidare, pentru a-l determina să se oprească din investigații”.
„Tot în acea perioadă persoane din anturajul celor anchetați, au început să culeagă date și informații în legătură cu mine și familia mea, să organizeze filaje, supravegherea imobilului în care locuiam, supravegherea intrărilor la unitatea de parchet – pentru a observa care sunt persoanele venite la audieri, să caute sau să contrafacă probe în scopul compromiterii mele.
Se interesau și încercau să culeagă date în scop de intimidare în legătură cu fiul meu, unde învață, unde lucrează, dacă frecventează cluburi, lucruri care, pentru orice părinte sunt de natură să genereze un sentiment de nesiguranță.”, a mai spus Mircea Negulescu.






















