Redactia.ro

Strategie de ultima oră la Tarom. Angajații, momiți cu bani în plus ca să plece mai repede

Angajati Tarom

Compania aeriană Tarom, lovită din plin din criza COVID, anunța că va face restructuri masive în rândul angajaților. Se pare că acel moment a venit, însă a fost regândit. Astfel, pentru a nu stârni o revoltă, șefii au decis să le ofere salarii compensatorii pentru a pleca benevol.

Suma de bani primită de angajați ca să-și dea demisia

Compania TAROM oferă între patru și șapte salarii brute drept compensații angajaților care aleg să părăsească firma.

Programul ”plecări voluntare”, care începe mâine și se încheie pe 28 septembrie, este parte a planului de redresare economică a companiei, care prevede ajutoare financiare de la guvern și reduceri de personal de până la 600 de salariați dintr-un total de 1800.

Angajații cu o vechime între 3 și 10 ani vor primi patru salarii compensatorii, cei care au lucrat între 10 și 20 de ani 5 salarii, iar cei cu o vechime în companie de peste 20 de ani vor primi șapte salarii.

Compensațiile se vor achita în 30 de zile de la încetarea contractului de muncă, anunță compania într-un comunicat de presă.

TAROM nu mai face profit de 13 ani

Şefii companiei de stat estimează că TAROM va încasa anul acesta un miliard de lei din vânzarea de bilete şi alte servicii, cu circa 500 de milioane de lei mai puţin ca anul trecut. 2020 va fi al treisprezecelea an în care va înregistra pierderi. Şefii TAROM estimează că la finalul anului gaura din bugetul companiei va depăşi 315 milioane de lei.

Pierderile TAROM din ultimii 7 ani

  • 2019: 182,7 mil. lei
  • 2018: 178,6 mil. lei
  • 2017: 172,3 mil. lei
  • 2016: 469,6 mil. lei
  • 2015: 274,2 mil. lei
  • 2014: 110,1 mil. lei
  • 2013: 130,1 mil. lei

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice şi BVC TAROM

Compania are cei mai mulți angajați per aeronavă din Europa și nu a mai făcut profit din 2007. În ultimii doi ani, a schimbat 8 directori.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: