Redactia.ro

Lora a stat izolată cinci luni în Bali! Câți bani a cheltuit

Lora-de ce boala sufera

După cele cinci luni petrecute în Bali, fiind nevoită să rămână izolată acolo din cauza pandemiei, Lora a revenit în țară, cu un look de invidiat, dar și cu un videoclip filmat chiar în frumoasa insulă.

Lora a stat izolată cinci luni în Bali

Pandemia i-a dat planurile peste cap, Lorei. Artista a fost nevoit să stea izolată cinci luni în Bali, din cauză că s-au anulat zborurile. Asta după ce inițial și-a propus să stea doar două săptămâni. De acolo a revenit în țară cu un look de invidiat, un videoclip nou, dar și cu o afacere prosperă cu cosmetice.

“Eu sunt omul care nu se ducea în vacanțe. Omul care muncea tot timpul. Și mă uitam la colege, mă uitam la Delia, care e tot timpul plecată, mă uitam la Liza, care punea poze de peste tot din jurul lumii și eu ziceam: Ah, ce drăguț, Doamne!… Mai trag tare lunile astea sau anul ăsta – că așa mă păcăleam singură – și după aceea plec și eu într-o vacanță”, a povestit Lora în platoul emisiunii ”Cu capu-n zori”, de la TVR.

Câți bani a cheltuit Lora în Bali

Atunci când a fost întrebată câți bani a cheltuit în Bali, artista a răspuns sincer.

“Cred că în jur de 50 de mii de euro”, a venit răspunsul Lorei, care a adăugat însă că această călătorie a ajutat-o nu numai la realizarea noului clip muzical, dar și în dezvoltarea propriei afaceri cu produse cosmetice.

Câți bani a cheltuit Lora cinci luni în Bali, unde a fost izolată din cauza pandemiei. “Universul nu doarme”

Cum a rămas blocată Lora în Bali

Lora, pe numele adevărat Laura Petrescu, a plecat la începutul lunii martie într-o vacanță de două săptămâni în Bali, însă nu s-a mai putut întoarce în țară din cauza pandemiei de coronavirus care a închis aeroporturile lumii. Cântăreața a stat departe de casă în ultimele luni și abia așteta să se întoarcă.

Frumoasa artistă s-a bucurat de experiența inedită din Bali. Compania la care Lora avea bilet i-a anulat în repetate rânduri zborul, însă spera să ajungă curând acasă. Cântăreața a avut un dor de casă uriaș.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: