Redactia.ro
Home » Știri » Cine este Maia Sandu, președinte în Republica Moldova. Este numită „Doamna de Fier a Moldovei”

Cine este Maia Sandu, președinte în Republica Moldova. Este numită „Doamna de Fier a Moldovei”

Cine este Maia Sandu

Noul președinte din Republica Moldova este o femeie, iar acum toți se întreabă cine este Maia Sandu de fapt. Prima femeie aleasă președinte este numită „Doamna de Fier a Moldovei”. 

Cine este Maia Sandu

Maia Sandu este prima femeie aleasă președinte în Republica Moldova. În vârstă de 48 de ani, aceasta vorbește trei limbi străine, engleză, rusa și spaniola și are studii economice. A fost candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile din acest an, potrivit protv.ro.

Maia Sandu a exercitat funcțiile de prim-ministru al Republicii Moldova în iunie-noiembrie 2019 și de ministru al Educației în 2012-2015. Maia Sandu ajuns în turul II al prezidențialelor și în 2016. În scrutinul decisiv, din noiembrie 2016, a fost însă învinsă de Igor Dodon, în fața căruia a câștigat în 2020.

A studiat la Harvard și a lucrat în SUA

Maia Sandu a studiat management, economie și relații internaționale în Republica Moldova. Imediat după terminarea studiilor din țara natală, aceasta a studiat la Harvard Kennedy School of Government (SUA) și a obținut titlul de Master în administrație publică, în perioada 2009-2010. Între 2010 și 2012, a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC.

Maia Sandu este o persoană carismatică, care știe să se facă plăcută de toată lumea. Aceasta a vorbit într-o emisiunea de televiziune din Republica Moldova despre pasiunile ei, despre iubire, despre copilărie și despre cele mai mari pierderi.

Maia Sandu a mărturisit că a fost cu adevărat afectată de moarta tatălui său, cu care a avut o relație specială și de la care a moștenit caracterul justițiar. Și-a amintit că această personalitate justițiară, pe care o are și azi, s-a dezvoltat de prin clasa a șaptea, până atunci a fost un copil extrem de liniștit.

”Iubirea e un sentiment care poate mișca munții, dar care trebuie construit și întreținut” , a declarat Maia Sanu, mărturisind că nu o deranjează să fie numită “Doamna de Fier a Republicii Moldova”, deși nu se consideră nici pe departe a fi de fier.

Cum este Maia Sandu în viața personală

Maia Sandu a ales să nu se căsătorească niciodată, din acest motiv nu are niciun copil la momentul actual. Dar, actualul președinte al Republicii Moldove a declarat că vrea să devină mamă adoptivă.

”M-am gândit și am și încercat să investighez procedurile de adopție. Nu am renunțat la acest lucru. Din păcate, din ce am înțeles există niște procese viciate și există și corupție în tot acest proces. Sper, într-o zi, să reușesc să mă clarific. Bineînțeles că mă deranjau întrebările despre căsnicie. Pe fiecare om îl deranjează să te sâcâie cineva la cap. Nu-mi mai aduc aminte ce le răspundeam. Probabil ziceam că sunt în căutarea omului perfect și nu l-am găsit. Deja demult nu mă mai întreabă nimeni. Nu țin minte, dar la un moment au dispărut aceste întrebări”, a declarat Maia Sandu.

A dus o luptă grea pentru a ajunge cine este acum, însă totul nu a fost în zadar. Alegerea ei de a nu se căsători a fost, în repetate rânduri, folosită ca armă politică de contracandidați.

În 2016, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, alături de alți trei preoți, a susținut  o conferință de presă la care a îndemnat creștinii să nu o voteze pe Maia Sandu, pentru că ea ar prezenta „pericol pentru Biserică”, ci să-l voteze pe „creștinul Igor Dodon”.  Controversatul preot subordonat Patriarhiei Moscovei a spus că Maia Sandu ar fi „stearpă”, pentru că nu are familie și copii și că un vot în favoarea acesteia „va fi un păcat”.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: