Pe data de 6 ianuarie românii vor sărbători Boboteaza, cunoscută drept și ziua în care Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului, de către Ioan Botezătorul. În calendarul ortodox, Bobotează marchează și încheierea sărbărilor de iarnă, dedicate Crăciunului. De altfel, de Bobotează, sunt cunoscute unele tradiții și obiceiuri care vor purta noroc tot anul.
Tradiții și obiceiuri de Bobotează
Românii se pregătesc de Bobotează, care va fi sărbătorită pe data de 6 ianuarie. În religia creștină, această zi reprezintă momentul când Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului. În ziua de Bobotează se sfințesc toate apele, iar în Ajunul Bobotezei se spune că se deschid cerurile. Totodată, sunt cunoscute mai multe tradiții și obiceiuri care care dacă vor fi respectate în această zi, vor purta noroc tot anul, potrivit creștinortodox.ro.
În Ajunul Bobotezei mulți creștini țin post negru pentru a le merge bine tot anul. Mai mult, preotul vine și dă cu aghiasmă în casele oamenilor, mai exact cu ”Iordanul„ pentru a le sfinți locuințele și gospodăriile lor. De altfel, se mai spune că cei care vor strănuta în Ajun de Bobotează, vor aves noroc tot anul. Pe lângă acest lucruri, dacă afară este zăpadă și și va scârțâi sub picioarele preotului, atunci anul va fi unul roditor, iar dacă pomii vor fi acoperiți de brumă, cu siguranță noul an va fi unul roditor, cu multe fructe. De asemenea, dacă va ploua de Bobotează, atunci tot anul va fi ploios.
Ce trebuie să facă fetele în Ajun de Bobotează
Tradiția mai spune că în Ajun de Bobotează, fetele nemăritate trebuie să-și pună busuioc sub pernă pentru a-și visa sortitul. Fetele care sunt fecioare pot să-și pună pe deget un fir de mătase roșie cu un fir de busuioc pentru a-și visa alesul inimii. Aviz femeilor care vor să se căsătorească! Cele care vor aluneca pe gheață se vor căsători în acest an. Tot în Ajunul Bobotezei se mai spune că vor crăpa ouăle de corb, iar puii își vor lua zborul.
În Ajun de Bobotează se mai crede că animalele din gospodăriile oamenilor vorbesc despre ziua Bobotezei, dar și despre locurile unde sunt ascunse comorile locuinței.
De Bobotează nu se spală și nu se dă de împrumut
În ziua de Bobotează nu este indicat să speli rufe, să te cerți și să dai bani de împrumut. Pe data de 6 ianuatie se practică și bine cunoscutul obicei al aruncatului unei cruci în apă, de către un preot. Bărbatul care va sări după ea și o va prinde va fi tot anul binecuvântat și va avea noroc. Boboteaza mai este cunoscută și ca Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului sau Descoperirea Cuvântului Întrupat.