Redactia.ro

Alexandra din Caracal, fotografiată alături de Ștefan Bănică Jr. Reacția artistului

GALERIE FOTO (2) Alexandra

Pe rețelele de socializare a început să circule o poză cu Alexandra Măceşanu, una dintre fetele ucise în Caracal, alături de Ştefan Bănică.

Artistul a transmis un mesaj prin care îşi exprimă revolta şi indignarea în ceea ce priveşte tragediile petrecute în România.

„Am facut multe poze la viata mea, dar, cand am vazut aceasta fotografie, cu aceasta copila, Alexandra Macesanu, de care nu stiam, poza facuta, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strans inima cat un purice. Ce s-a intamplat la Caracal e o tragedie de proportii. Sunt revoltat, ca majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputinta si amaraciune ca traiesc intr-o tara in care ura, hotia, prostia, coruptia nu mai au nici o limita. Oare cate cazuri „Alexandra”, „Luiza”, „Colectiv” vor mai fi, ca sa ne trezim si sa schimbam ceva real?!”, a scris Stefan Baniac Jr. pe contul sau de Facebook.

Alex

Artistul își aminteste ca poza ar fi fost făcută în urmă cu 3 ani, la Alba Iulia, unde avusese concert.

Alexandra Măceșanu, de 15 ani, a fost răpită în Caracal, și probabil ucisă, în urmă cu două săptămâni. Principalul suspect este un mecanic auto, în vârstă de 66 de ani, Gheorghe Dincă. Individul mai este suspectat că ar fi ucis-o și pe Luiza Melencu, o tânără de 18 ani, căreia i-ar fi ars cadavrul.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: