Redactia.ro
Home » Știri » Anunț de la ANRE pentru toți români! Ce trebuie să facă aceștia lunar

Anunț de la ANRE pentru toți români! Ce trebuie să facă aceștia lunar

Anunț de la ANRE pentru toți români! Ce trebuie să facă aceștia lunar

Românii se plâng în ultimul timp că au primit facturi uriașe la energie, însă autoritățile încă nu au dat un răspuns clar pentru problemele lor. Șefii ANRE au făcut declarații în legătură cu acest subiect.

Anunț de la ANRE pentru toți români! Ce trebuie să facă aceștia lunar

Românii primesc în continuare facturi uriaşe la energie, iar autoritățile încă nu au dat un răspuns clar pentru problemele lor. Zoltan Nagy, Vicepreședintele ANRE, a declarat că unii furnizori de energie aveau sute de mii de contoare necitite de doi ani, deși regulamentul îi obligă să citească fiecare contor măcar o dată la șase luni.

„Am avut şi acţiuni de control pe aceste subiecte la principalii furnizori şi respectiv distribuitori. Sunt probleme la majoritatea dintre ei şi am aplicat amenzi destul de serioase şi ca să vă dau doar un exemplu. Cu toate că regulamentul de furnizare prevede faptul că fiecare contor trebuie citit măcar o dată la şase luni am găsit distribuitor de energie electrică care avea sute de mii de contoare necitite la doi ani.”, a spus vicepreședintele ANRE, la Antena 3.

Consumatorii casnici trebuie să consulte toate informaţiile oferite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) înainte de a alege un furnizor de energie electrică şi să compare ofertele diverşilor furnizori în comparatorul de oferte de pe site-ul ANRE, susţine directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

„Consumatorii care sunt preocupaţi de acest lucru, dacă e citit consumul, dacă e facturat într-adevăr consumul real, sau se estimează şi ulterior se regularizează şi vor să evite acest lucru, au la îndemână mecanismul autocitirii. Fiecare consumatori are dreptul de a citi contorul şi pe factură este un număr dedicat comunicării indexului. În momentul în care o factură este contestată o factură se suspendă şi plata până când se soluţionează, deci obligaţia de a plăti şi consecinţele neplăţii se suspendă, deci nu mai e cazul să ne îngrijorăm în privinţa unei decopnectări şi eu sunt convins că în majoritatea cazurilor este respectat de către furnizori.”, a mai explicat Zoltan Nagy.

Ce se întâmplă cu românii care nu-și plătesc la timp facturile

Autoritățile propun ca în următoarea perioadă, cei care profită de acest lucru să fie debranșați, adică să li se întrerupă accesul la aceste utilități. Până la intrarea în vigoare a legii, rămâne regula stabilită anul trecut, și vor fi  păsuiți timp de trei luni, scrie avocatnet.ro

Ministerul Energiei a venit cu această regulă, iar reprezentanții au punctat faptul că debranșarea se va face doar în cazul furnizării de gaze sau electricitate. Acest lucru ar urma să se întâmple imediat după încetarea stării de alertă. Potrivit articolului 72 al OUG 70/2020, “[p]e perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.

Reamintim că, conform protocolului, pentru ca această lege să fie valabilă, ea trebuie adoptată de Guvern și apoi publicată în Monitorul Oficial.

Etichete: