Redactia.ro
Home » Știri » Apariție inedită a lui Kim-Jong-un, după ce s-a speculat moartea sa. Cum s-a afișat liderul nord-coreean

Apariție inedită a lui Kim-Jong-un, după ce s-a speculat moartea sa. Cum s-a afișat liderul nord-coreean

În pofida zvonurilor cum că a decedat, Kim Jong-un este viu și nevătămat. Liderul nord-coreean a apărut, sâmbătă dimineață, la grandioasa paradă militară la Phenian, unde a ținut un discurs în fața a zeci de mii de oameni și a pupat copii. 

Kim Jong-un a participat la parada militară

Liderul Coreei de Nord, Kim-Jong-un a apărut viu și nevătămat la parada militară de la Phenian, pentru marcarea a 75 de ani de la înființarea Partidului Muncitoresc Coreean, deși se zvonea decesul său. El a felicitat Armata pentru  eforturile depuse și reușita de a ține la distanță noul coronavirus. Chiar și azi, Coreea de Nord susține că nu are niciun caz de îmbolnăvire cu Covid-19.

Cum a apărut Kim Jong-un în fața nord-coreenilor

Sâmbătă dimineață, Kim Jong-un a ținut un discurs în fața a zeci de mii de oameni. Liderul de la Phenian și-a făcut apariția în Piața Kim Il-sung la miezul nopții, în uralele mulțimii. Copiii, îmbrăcați de sărbătoare, l-au întâmpinat cu flori în mâini și cu zâmbete pe buze. Liderul suprem s-a aplecat și a pupat câțiva elevi, semn că distanțarea fizică e o sperietoare „doar” pentru restul lumii.

Kim-Jong-un, în lacrimi

Liderul nord-coreean, îmbrăcat la costum și cu cravată s-a adresat națiunii, de la tribună, cu ochii vădit înlăcrimați. Liderul de la Phenian a vorbit de o posibilă reconciliere între Nord și Sud, deși a insitat că țara sa va continua să-și întărească armata, pentru a face față amenințărilor occidentale. „Vom continua să ne întărim armata, cu scopuri de autoapărare şi de descurajare”, a spus Kim Jong-un, potrivit agenției de știri EFE.

Totodată, chiar la parada de sâmbătă dimineață, Coreea de Nord a prezentat o nouă rechetă balistică intercontinentală, care ar avea o rază de acțiune mai mare decât racheta Hwasong-15, dezvoltată tot de Phenian.

Speculaţiile legate de starea de sănătate a lui Kim Jong-un au apărut după ce dictatorul nu a participat la ceremoniile legate de ziua bunicului său, Kim Ir-sen, sărbătoare de la care nu lipseşte niciun nord-coreean. De atunci s-a scris că acesta a suferit o operaţie la inimă în urma căreia a murit sau este în stare vegetativă. Coreea de Sud şi Statele Unite susţin că ştiu ce se întâmplă cu dictatorul, dar nu au dat mai multe informaţii, în timp ce imagini suprinse din satelit lasă impresia că acesta s-ar fi retras într-o staţiune din estul ţării, pentru a se feri de coronavirus.

Kim Jong-un se află în categoria celor cu risc ridicat în cazul unei infecţii cu coronavirus. El este obez, are diabet şi gută. Până acum, Coreea de Nord nu a oferit dovezi clare în ce priveşte starea dictatorului. S-a limitat în a publica două scrisori şi un document oficial, cu date semnate de Kim Jong-un.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: