Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 21 mai 2020. Toți creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

Calendar ortodox 21 mai 2020. Toți creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena

Calendar ortodox 21 mai 2020. În această zi toți creștinii îi sărbătoresc pe Împărații Constantin și Elena. Tot la această dată este pomenit și Sfântul Mucenic Pahomie.

Sfinții Constantin și Elena sunt printre cei mai iubiți de poporul român, așa se explică faptul că peste 1,7 milioane de români poarte numele acestora și își sărbătoresc pe 21 mai ziua onomastică.

Sfântul Constantin a fost un împărat roman cu o mare credință în Dumnezeu. Mai mult, credința sa l-a ajutat chiat și în bătălie, la un moment dat având o viziune în care divinitatea îi spune că va câștiga această bătălie, iar apoi va trebui să pună pe steagurile armatei sale crucea creștină. Așa s-a întâmplat, iar dovada credinței sale există și astăzi în Roma, pe Arcul lui Constantin aflat în orașul italian.

Anul 313 a fost de o importanță crucială pentru toată istoria creștinismului în lume. Atunci, împăratul Constantin a emis Edictul de la Milan, prin care s-a pus capăt prigonirii creștinilor în Imperiu. Religia creștină a devenit, oficial, religie permisă, astfel că toate chinurile celor care au mărturisit credința în Dumnezeu au luat sfârșit, iar toți cei care au primit cununa muceniciei după ce și-au dat viața pentru Hristos, zâmbeau din Cer.

Tot Sfântul Constantin este cel care a declarat, în 321, duminica drept sărbătoarea săptămânală a creștinilor.

Elena, mama lui Constantin, a fost cea care a stat de-a dreapta fiului ei și i-a însămânțat în suflet credința pentru Dumnezeu. Ea a ridicat biserici pentru credincioși și a mers la Ierusalim, unde a găsit o parte din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. El a fost apoi înălțată solemn și lasată la vederea poporului.

Troparul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Glasul al 8-lea

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.

Condacul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.

Loading...