Redactia.ro
Home » Sport » Cât a investit Gigi Becali în clinica sa din centrul Bucureștiului!

Cât a investit Gigi Becali în clinica sa din centrul Bucureștiului!

gigi becali, gigi becali clinică

Gigi Becali are una dintre cele mai modern clinici din București, acolo unde bolnavii de cancer primesc tratament gratuit.

Peste 15 milioane de euro a investit omul de afaceri în acest proiect. Clinica, situată în apropierea Casei Radio a fost dotată cu echipamente de ultimă generație. Încă de la început, Gigi Becali a decis să plătească el tratamentele pacienților bolnavi de cancer care nu își permit să scoată din buzunar atâția bani.

„Sunt oameni amărâți, care n-au bani și sunt bolnavi. Acestora le suport eu totul. Nu e gratis, în sensul că se taie o factură, iar la final de lună le achit eu”, declara Becali, în urmă cu doi ani.

Ce salarii au medicii angajați la clinica lui Gigi Becali

Sora căpitanului celor de la FCSB, Cristina Tănase este unul dintre medicii care lucrează la clinica omului de afaceri. Aceasta le-a povestit reporterilor de la AS.ro despre tehnologia extrem de avansată care este folosită la clinică. Aici, bolnavii au parte de tratamente care nu se fac nicăieri în România.

„Electrochimioterapia este o procedură care se face în toată Europa. La noi, în România, este singurul centru. De asemenea, CTC, analiza celulelor tumorale circulante. Se face la noi în laborator, iar prețurile, în comparație cu alte centre din Europa sunt acceptabile. Este o investiţie foarte mare”, a spus Cristina, cea care este medic stomatolog.

Electrochimioterapia este o metoda de tratament anticancerigen experimental. Se folosește o sondă specială pentru trimiterea de impulsuri electrice în celulele canceroase. Prin această metodă se folosesc mai puține medicamente de chimioterapie.

„La noi în clinică este dezvoltată partea de medicină integrativă, mai ales pe partea oncologică, cu proceduri moderne, precum medicina hiperbară, care a luat mare amploare. Asta înseamnă oxigenarea suplimentară a organismului cu oxigen pur 100%, în interiorul unei camere presurizate, la o presiune atmosferică de trei ori mai mare. Acest oxigen suplimentar intră în celulele sanguine. Ajută puterea naturală a organismului de vindecare”, a mai spus Cristina.

În urmă cu doi ani, Becali dezvăluia și ce salarii le-a dat medicilor care lucrează în clinica sa.

„Nu vreau să mă mai laud cu ce am făcut. Dar am medici cărora le dau 4.000-5.000 de euro pe lună, vreau să readuc în țară doctori care au decis să plece să profeseze în străinătate. În primul rând, fiindcă sunt buni, în al doilea rând, fiindcă la ce aparatură am luat, doar medicii de top știu să lucreze cu ea”, a spus Gigi Becali, pentru gsp.ro

În momentul în care s-a deschis, o parte dintre tratamentele folosite erau destul de controversate în comunitatea oncologilor. Printre acestea se numărat: hipertermia totală și laserul intravenous.