Redactia.ro
Home » Știri » Cât valorează în 2024 aurul deținut de România? BNR a făcut calculul

Cât valorează în 2024 aurul deținut de România? BNR a făcut calculul

Gram de aur 2024

La finalul lunii februarie 2024, rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au atins 63,128 miliarde de euro, înregistrând o creștere de 2,79% față de luna precedentă, conform unui comunicat al BNR. Această creștere se datorează intrărilor semnificative de 5,529 miliarde de euro, care includ modificarea rezervelor minime în valută ale instituțiilor de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și a contului Comisiei Europene. În paralel, au avut loc ieșiri de 3,817 miliarde de euro, utilizate pentru plata ratelor și dobânzilor în contul datoriei publice denominate în valută, printre altele.

Cât valorează în 2024 aurul deținut de România

Nivelul rezervei de aur al României s-a menținut la 103,6 tone, cu o valoare estimată la 6,240 miliarde de euro, influențată de evoluțiile prețurilor internaționale. Aceasta contribuie la creșterea rezervelor internaționale ale României, care au ajuns la 69,368 miliarde de euro la finalul lunii februarie 2024.

În luna martie 2024, România are de efectuat plăți scadente în valoare de aproximativ 163 milioane de euro pentru datoria publică denominate în valută, fie aceasta directă sau garantată de Ministerul Finanțelor.

Campania pentru revendicarea aurului exportat în Rusia

În noiembrie 2023, Banca Națională a României a anunțat lansarea unei campanii internaționale pentru revendicarea drepturilor asupra aurului exportat în Rusia în perioada 1916-1917. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că România are un drept deplin valabil, istoric și juridic, de a cere restituirea rezervelor de aur confiscate ulterior de URSS. Campania se va concentra pe sensibilizarea liderilor europeni și a opiniei publice internaționale, sprijinind astfel eforturile europarlamentarului român Eugen Tomac de a aduce în discuție această problemă la nivelul Parlamentului European.

În timpul Primului Război Mondial, sub amenințarea ocupației germane, autoritățile României Regale au decis să evacueze principalele obiecte de valoare ale țării pentru depozitare în Rusia țaristă. Problema restituirii acestor rezerve de aur a fost ridicată în repetate rânduri de partea română, unele bunuri fiind returnate de autoritățile sovietice în 1935 și 1956. Acordul politic semnat în 2003 între Federația Rusă și România a inclus crearea unei Comisii Publice Mixte de Istorici pentru a studia problemele legate de relațiile bilaterale, inclusiv problematica aurului românesc.

Proiectele BNR includ organizarea de evenimente internaționale pentru a sublinia legitimitatea cererii de restituire a aurului românesc și pentru a crește vizibilitatea acestei probleme. De asemenea, BNR intenționează să contribuie la evenimentele viitoare din Parlamentul European, oferind expertiza specialiștilor săi și publicând lucrări în limba engleză pe această temă.

Prin aceste acțiuni, BNR speră să avanseze în revendicarea aurului românesc și să întărească poziția României în cadrul discuțiilor internaționale.

Cât valorează Tezaurul României de la Moscova

Tezaurul național al României, constă în 91,5 tone de aur, bijuterii regale, monede rare, și o colecție impresionantă de bunuri culturale și istorice, reprezintă o parte inalienabilă a patrimoniului național. În ciuda tratatelor și acordurilor bilaterale, și a numeroaselor tentative de negocieri diplomatice, acest tezaur nu a fost restituit integral de Rusia, rămânând un simbol al nedreptății istorice.

Eugen Tomac, președinte PMP, eurodeputat (PPE) a declarat anterior că „situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europene”, scrie Agerpres.

„În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova. În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (…) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european

Sechestrarea Tezaurului României la Moscova este mai mult decât o problemă istorică. Este o rană deschisă. Acel episod din trecut trebuie să își găsească dreptatea în prezent. Cum altfel se numește sechestrarea Tezarului național al unui stat dacă nu furt?! Cum altfel îl numești pe cel care ține în captivitate moștenirea culturală și monetară a unui stat dacă nu hoț?!

Astăzi, când Rusia omoară, fură şi distruge, este mai important ca niciodată să reacţionăm cu fermitate şi curaj. Dincolo de valoarea strict monetară, tezaurul nostru este parte a identității noastre naționale, parte a identității noastre europene ce nu poate fi nici negociată, nici dată uitării”, a explicat Tomac.

 

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: