Redactia.ro
Home » Știri » Câți bani încasează lunar Traian Băsescu. Are un salariu frumos ca europarlamentar

Câți bani încasează lunar Traian Băsescu. Are un salariu frumos ca europarlamentar

Traian Băsescu

După ce a părăsit Palatul Cotroceni, unde a stat 10 ani, fostul președinte al României Traian Băsescu s-a dedicat tot politicii. A fost ales senator pe listele Partidului Mișcarea Populară, în 2016, iar 3 ani mai târziu a plecat la Bruxelles, în calitate de membru al Parlamentului European.  

Fostul șef de stat ocupă două poziții-cheie în structura Parlamentului European: este vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe (AFET) și vicepreședinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina.

Traian Băsescu încasează astfel un salariu lunar destul de consistent. Conform Digi 24, toți europarlamentarii primesc același salariu, aproximativ 8.700 de euro. Din aceștia, se scad taxele care sunt plătite de către Uniunea Europeană, alături de contribuții. Salariul net al unui parlamentar ajunge astfel la 6.824,85 de euro. La acești bani se adaugă cheltuieli pentru deplasări, diurna zilnică și costurile de cazare.

Demnitarii care au avut un mandat în PE și înainte de alegerile din anul 2009, au putut să opteze pentru a avea un salariu în conformitate cu sistemul din țara lor. Salariul este calculat ca 38,5% din salariul de bază al unui judecător de la Curtea Europeană de Justiție.

Ce avere are fostul președinte

Conform propriilor sale declarații, Traian Băsescu avea un milion de lei la CEC, adică echivalentul a 83.000 de dolari, chiar în anul 1989, când a venit revoluția. Pe lângă 1 milion de lei la CEC, Băsescu mai avea și bijuterii în valoare de 20.000 euro și ceasuri de 35.000 euro. Pe toate le-ar fi dobândit între 1975 și 1989.

În anul 2010, Traian Băsescu a consemnat în declarația sa de avere că ar avea în conturi 85.700 dolari, 26.800 euro și 420.000 RON. Potrivit declarației de avere din anul 2019, depusă la Biroul Electoral Central pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul acesta, fostul președinte Traian Băsescu deține următoarele:

  • Două terenuri intravilane în București, ambele dobândite în anul 2003, de 174 mp și de 46mp.
  • Un apartament cumpărat în 2003 de 250mp și un garaj de 30mp.
  • Două mașini, un Dacia DUster 2010 și un Ford BMax 2012.
  • Bijuterii în valoare de 28.000 de euro
  • Ceasuri de 52.000 de euro
  • Tablouri de 19.000 de euro.

Traian Băsescu are mai multe conturi deschise la BCR, unele în lei iar altele în dolari și euro. Doar în cele două conturi de economii pe care Băsescu le are la BCR, are peste 62.000 de ron. Acesta mai deține acțiuni și titluri de stat la Ministerul Finanțelor Publice și la Romgaz.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: