Loredana Ionescu
Președintele României, Nicușor Dan, a retrimis Parlamentului, pe 29 octombrie 2025, legea care modifică articolul 597 din Codul de procedură penală. Tema centrală este prezența persoanei condamnate la judecarea contestațiilor la executare. Administrația Prezidențială semnalează necorelări între alineate și riscul unor aplicări neunitare. Șeful statului cere garantarea explicită a participării prin videoconferință când instanța nu dispune aducerea fizică. Intervenția se sprijină pe jurisprudența Curții Constituționale și pe exigențele tehnicii legislative.
Ce a trimis președintele la reexaminare
Președintele a cerut reexaminarea Legii pentru modificarea art. 597 alin. (2), (21) și (8) din Codul de procedură penală, transmisă la promulgare pe 11 octombrie 2025. Pachetul vizează etapa executării hotărârilor penale. În această fază se judecă cereri și contestații formulate după rămânerea definitivă a sentinței. Textul adoptat de Parlament instituie regula că persoana condamnată, aflată în detenție sau internată într-un centru educativ, este adusă la judecată numai dacă instanța dispune expres. În rest, participarea la ședință se poate realiza prin videoconferință, la locul de deținere, în prezența apărătorului și, după caz, a interpretului. Modificarea se aplică atât la judecata în fond a contestației la executare, cât și la soluționarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță. Administrația Prezidențială reține însă că formulările nu sunt pe deplin coerente. Ele pot genera neclarități între nivelul „fond” și etapa „contestației” prevăzute la art. 597 alin. (8). În esență, în lipsa unei garanții exprese, o instanță ar putea să nu dispună aducerea fizică a condamnatului și, concomitent, să nu asigure prezența acestuia nici prin videoconferință. Această posibilitate contravine dreptului la apărare și standardelor constituționale.
„În concluzie, absenţa unor norme clare, precise, prezintă riscul unor interpretări divergente în practică. Pentru a asigura o interpretare şi aplicare unitară a textelor de lege modificate, apreciem necesară completarea normelor în discuţie, astfel încât din conţinutul acestora să rezulte fără echivoc faptul că, în ipoteza în care instanţa nu dispune aducerea la judecată a condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ, atât la judecarea în fond a contestaţiei la executare, cât şi la judecarea căii de atac prevăzute la art. 597 alin. (8) din Codul de procedură penală, condamnatului să îi fie garantată participarea la proces prin videoconferinţă, în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului”, arată sesizarea şefului statului.
Unde apar necorelările din articolul 597
Legea supusă reexaminării rescrie trei alineate: (2), (21) și (8). Alineatul (2) stabilește regula aducerii la judecată „numai când instanța dispune”. Alineatul (21) introduce participarea prin videoconferință în vederea rezolvării situațiilor din titlul privind executarea. Alineatul (8) reglementează judecarea contestației împotriva hotărârii primei instanțe. Potrivit Președintelui, interpretarea sistematică a acestor dispoziții nu indică explicit că, în calea de atac, dacă nu se dispune aducerea fizică, participarea condamnatului este totuși garantată prin videoconferință. La fond, această alternativă se deduce mai facil din corelarea alin. (2) cu alin. (21). La contestație, textul nu o spune limpede. Mai mult, norma de trimitere din art. 597 alin. (5) către Titlul III „Judecata” din partea specială a Codului are un regim diferit. În materia inculpatului, regula este aducerea la judecată, videoconferința fiind subsidiară, cu acordul acestuia. Or, în etapa executării, legea recentă lasă participarea la latitudinea instanței, fără a indica obligatoriu alternativa prin videoconferință. Această disonanță tehnică riscă să producă practici neunitare. Instanțele pot interpreta diferit obligația de a asigura prezența efectivă, chiar dacă nu o realizează fizic.
Ce solicită concret Administrația Prezidențială
Mesajul către Parlament cere completarea clară a textelor. Scopul este garantarea fără echivoc a participării condamnatului la judecată, în toate fazele aferente executării hotărârilor. Cerința este precisă: dacă instanța nu dispune aducerea la proces, participarea prin videoconferință trebuie să fie obligatorie. Aceasta trebuie prevăzută expres atât pentru judecata în fond a contestației la executare, cât și pentru judecarea căii de atac reglementate la art. 597 alin. (8). În sesizare se arată: „În concluzie, absenţa unor norme clare, precise, prezintă riscul unor interpretări divergente în practică. Pentru a asigura o interpretare şi aplicare unitară a textelor de lege modificate, apreciem necesară completarea normelor în discuţie, astfel încât din conţinutul acestora să rezulte fără echivoc faptul că, în ipoteza în care instanţa nu dispune aducerea la judecată a condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ, atât la judecarea în fond a contestaţiei la executare, cât şi la judecarea căii de atac prevăzute la art. 597 alin. (8) din Codul de procedură penală, condamnatului să îi fie garantată participarea la proces prin videoconferinţă, în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului.” Solicitarea vizează și claritatea tehnică a normei. Președintele invocă art. 8 alin. (4) și art. 36 alin. (1) din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă. Acestea impun formulări coerente, previzibile și neechivoce. În lipsa lor, calitatea legii este afectată, iar aplicarea devine neuniformă.
Ce spune jurisprudența Curții Constituționale
Sesizarea amintește soluții ale Curții Constituționale care sancționează lipsa prezenței la judecată a persoanei private de libertate. Într-o decizie menționată de Administrația Prezidențială, Curtea a apreciat că prevederile care lăsau aducerea condamnatului „numai dacă instanța consideră necesar” contravin art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare. Rațiunea este simplă. Fără prezență, condamnatul nu își poate valorifica personal dreptul la apărare, limitându-se eventual la susținerea apărătorului. În plus, jurisprudența a stabilit că videoconferința poate fi o modalitate validă de participare, dar nu poate înlocui o garanție procedurală atunci când textul o lasă incertă. Regula trebuie să fie clară: dacă nu există prezență fizică, se asigură participarea la distanță, în condiții echivalente, cu avocat și, când este cazul, cu interpret. În sesizarea de reexaminare se subliniază că, în Titlul III, videoconferința este un instrument subsidiar. În etapa executării, însă, noua lege inversează logica fără a stabili obligatoriu alternativa. Această schimbare cere o tehnică de redactare mai strictă, pentru a nu intra în conflict cu principiile Curții. În special, etapa căii de atac este sensibilă. Acolo se revizuiesc soluții pronunțate în primă instanță, iar standardele de contradictorialitate și egalitate de arme trebuie conservate.
Impactul practic în instanțe și în unitățile de detenție
În practică, contestațiile la executare acoperă situații variate: clarificarea pedepselor, greșeli materiale, modalități de executare, deduceri, concursuri de pedepse sau alte incidente. Participarea condamnatului ajută instanța să stabilească situația de fapt cu acuratețe. Dacă prezența fizică nu este dispusă, videoconferința devine esențială. Ea permite dialogul direct cu judecătorul și cu procurorul, cu asistența apărătorului, în condiții de celeritate. În lipsa unei obligații legale explicite, pot apărea diferențe între tribunale și curți de apel. Unele complete ar putea considera suficientă reprezentarea prin avocat. Altele ar putea chema condamnatul doar în cauzele complexe. O astfel de practică neunitară poate afecta drepturile fundamentale. Previzibilitatea procedurii este o componentă a procesului echitabil. Pentru administrațiile penitenciare și centrele educative, claritatea este la fel de importantă. Organizarea videoconferințelor presupune logistică, săli dedicate și coordonare cu instanțele. O normă neechivocă permite programarea eficientă și evitarea amânărilor. În același timp, reduce costurile și riscurile asociate transportului deținuților către instanțe. Pentru sistemul judiciar, o regulă limpede scade riscul de nulități și motive de apel legate de dreptul la apărare. Când participarea este garantată, fie fizic, fie prin videoconferință, hotărârile devin mai robuste. Ele sunt mai puțin expuse criticilor de neconstituționalitate pe terenul accesului la justiție.
Ce prevede textul adoptat și ce lipsește din el
Alineatul (2) rescrie regula aducerii la judecată „numai când instanța dispune”. Alineatul (21) introduce participarea prin videoconferință la locul de deținere, în prezența avocatului și, după caz, a interpretului. Alineatul (8) menține caracterul public al ședinței, citarea persoanei condamnate și participarea obligatorie a procurorului. Decizia asupra contestației este definitivă. În plus, se aplică în mod corespunzător dispozițiile alin. (5), care trimit la regulile generale ale judecății, în măsura compatibilității lor. Problema subliniată de Administrația Prezidențială este că, la calea de atac, garanția videoconferinței nu este scrisă explicit. În lipsa unei formulări neechivoce, nu se poate exclude scenariul în care persoana privată de libertate lipsește cu desăvârșire din sala de judecată sau din fluxul audio-video. Or, jurisprudența constituțională cere o garanție pozitivă a participării. Nu doar posibilitatea teoretică de a fi adus, dacă instanța consideră. Ca soluție legislativă, Președintele propune să se precizeze clar că videoconferința devine modalitatea obligatorie de participare când nu se admite aducerea fizică. Această regulă trebuie repetată pentru ambele niveluri: fond și contestație. Repetiția normativă nu este un viciu, atâta vreme cât servește clarității. Este o practică acceptată în Legea 24/2000, atunci când aceeași idee trebuie întărită în contexte diferite.
Dreptul la apărare și standardele CEDO
Dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, include posibilitatea efectivă a persoanei condamnate de a fi auzită. În etapa executării, situațiile pot fi tehnice, dar consecințele sunt concrete. Ele pot afecta durata pedepsei, regimul de executare sau drepturi conexe. Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă participarea la distanță, cu condiția ca aceasta să fie efectivă. Echivalența practică cu prezența fizică este criteriul operant. Videoconferința trebuie să asigure audiere în timp real, confidențialitate a comunicării cu avocatul, claritate audio-video și acces la documente. Dacă legea nu garantează explicit această modalitate, standardul devine contingent. Practica depinde de opțiunile instanței și de resursele tehnice locale. În plus, în calea de atac, miza crește. Aici se controlează legalitatea și temeinicia unei soluții pronunțate deja. Exigențele contradictorialității și egalității de arme impun ca persoana condamnată să poată interveni direct. Să răspundă întrebărilor. Să facă observații la pledoaria procurorului. Să lămurească puncte de fapt sau de drept. O garanție legală a videoconferinței, în lipsa aducerii fizice, satisface aceste cerințe.
Ce urmează în Parlament
Cererea de reexaminare întoarce proiectul în procedura legislativă. Comisiile de specialitate pot formula amendamente de clarificare. Plenurile celor două Camere trebuie să adopte din nou legea, cu noile formulări. Dincolo de calendar, miza este tehnică. Legiuitorul trebuie să evite o regulă care, în practică, produce discriminări între etape procesuale. Președintele atrage atenția asupra tratamentului diferit între judecata în fond a contestației și judecata căii de atac. În ambele, persoana se află în aceeași situație juridică: condamnată, privată de libertate, parte în proceduri de executare. Egalitatea de tratament cere garanții similare ale prezenței. Din punct de vedere logistic, o normă clară va permite Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și instanțelor să-și calibreze resursele. Se pot adopta ghiduri de bune practici pentru programarea videoconferințelor. Se pot stabili ferestre orare și proceduri standard pentru verificarea conexiunilor. În același timp, instanțele păstrează marja de a dispune aducerea fizică atunci când apreciază că este necesară. Clarificarea nu restrânge această prerogativă. Doar stabilește ce se întâmplă în lipsa ei.
Sursa foto: Arhivă
