Redactia.ro
Home » Știri » Ce este, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

Ce este, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

Crucea de pe Caraiman

Crucea de pe Caraiman unul dintre cele cunoscute monumente ale României și totodată simbolul Munților Bucegi. Cu o vechime de peste 90 de ani, aceasta a fost inaugurată pe data de 14 septembrie 1928, de Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Crucea Eroilor Neamurilor a fost construită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial. Despre acest monument se spune că a fost construit în urma unui vis pe care l-ar fi avut Regina Maria. Aceasta a văzut în vis munții Bucegi „stropiți cu sângele eroilor”. În urma acestui vis, la scurt timp, ar fi decis edificarea monumentului de pe Caraiman.

Astfel, Crucea de pe Caraiman a fost ridicată la iniţiativa Regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria. Nu a fost ușor ca acest monument să fie ridicat, având în vedere unde este situată. Materialele au fost cărate cu funicular, căruțe, măgari sau cai, pe ruta Bușteni – Sinaia – Vârful Păduchiosul – Vârful Dichiu – Platoul Bucegi – Vârful Caraiman. Aici, segmentele Crucii, lungi de 9 metri, au fost asamblate fără sudură, ci cu nituri, scrie Mediafax.

Drumul până la Cruce este ușor de parcurs pentru oricine, având un grad scăzut de dificultate. Traseul turistic începe din zona Babele și este indicată urmărirea zonelor marcate cu o cruce roșie. În total, traseul durează aproximativ două ore și de aceea este indicat să avem un echipament adecvat.

Crucea de pe Caraiman, în Cartea Recordurilor din 2014

Aflată la 2.291 de metri deasupra mării, Crucea a intrat în Cartea Recordurilor drept monumentul aflat la cea mai mare altitudine din lume. În 2014, Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată pe un vârf montan, la peste 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri).

Reprezentanţii Guinness World Records au înmânat, în februarie 2014, certificatul oficial care atestă această performanţă, oficialilor din Buşteni. Monumentul a fost verificat de către experţii Guinness pe 14 august 2013. Crucea este unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni.

Crucea Caraiman a rezistat fără nici o restaurare serioasă vreme de aproape 90 de ani. În vara lui 2017, Ministerul Apărării Naţionale a început un proiectul amplu de consolidare, inclusiv cu bani europeni. Lucrările sunt în curs. Nu se știe când Crucea de pe Caraiman îşi va recăpăta întreaga spledoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: