Bicarbonatul de sodiu este de mare folos în gospodărie. Însă ce se întâmplă dacă îl consumăm? Iată ce efecte poate avea apa cu bicarbonat de sodiu.
De ce să bei apă cu bicarbonat de sodiu. Ce efecte are
Bicarbonatul de sodiu este foarte bun pentru a-l avea la îndemână oricând, inclusiv în casă. Iată cum trebuie să bei apa cu bicarbonat de sodiu. Amestecăm două lingurițe de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apă caldă. Cel mai bine ar fi să luăm amestecul pe stomacul gol, să își facă mai bine efectul. Totuși, specialiștii ne recomandă să avem grijă cu acest amestec, mai ales dacă suferim de aciditate grastrică.
„Pe moment are o acţiune imediată, agreabilă, promptă, iar pacienţii îl preferă pentru că este la îndemână şi este foarte ieftin. Folosit pe termen lung poate apărea fenomenul de rebound, aciditatea se intensifică şi va accentua predispoziţia spre ulcer. Bicarbonatul nu te omoară, dar e ca şi când te-ai încălzi cu un pahar de ţuică. Pe măsură ce consumi, tot ai vrea mai mult. În timpul unei crize, mai bine folosim un pansament gastric autorizat”, susţine medicul chirurg Călin Tiu.
Ce efecte are apa cu bicarbonat de sodiu
Apa cu bicarbonat de sodiu neutralizează acizii din stomac, însă trebuie să avem grijă cu aceasta, pentru a nu ne face mai mult rău decât bine. Bicarbonatul este cunoscut ca pansament gastric.
Apa cu bicarbonat de sodiu are și proprietăți antiseptice, ea fiind de folos pentru prevenirea infecțiilor urinare. De asemenea, dacă consumăm apă cu bicarbonat de sodiu reducem și riscul de a avea pietre la rinichi. Totuși, suntem avertizați că avem grijă cu cantitatea pe care o consumăm, pentru că aceasta ne poate face rău.
„Organismul uman are capacitatea de a se adapta atât la aciditate, cât şi la alcalinizare. Reacţia organismului de adaptare la alcalinizarea puternică (dată de bicarbonatul de sodiu) este vasodilataţia cerebrală, care duce la edem cerebral, de aici putându-se ajunge, în unele cazuri, chiar la deces”. Primul semn că bicarbonatul consumat în exces, cu linguriţa, dă efecte adverse este umflarea feţei. Apa cu bicarbonat de sodiu este contraindicată persoanelor cu gastrită sau celor care trec prin perioade de stres puternic”, a dezvăluit medicul internist Marius Călinici.