Ce spune, de fapt, acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. Acesta este considerat a fi octrotitorul orfanilor și al oamenilor săraci. Iată ce spune, de fapt, acatistul acestuia.

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. Ce semnificație are acesta

În fiecare an, pe data de 17 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Antonie cel Mare. El este considerat a fi cel care a pus bazele monahiei, alături de Sfântul Pahomie.

Părintele monahilor, așa cum este el supranumit, a trăit în pustietate vreme de 85 de ani, iar la el soseau mulți oameni pentru a-i tămădui, el fiind înzestrat de Dumnezeu cu această capacitate.

Sfântul Antonie cel Mare este considerat a fi și cel care îi ocrotește pe cei loviți de soartă, pe cei orfani și pe sărmani. Totodată, îi păzește pe oameni de vrăji, blesteme și duhurile rele. El a trăit până la vârsta de 105 ani, iar ultimele clipe din viața sa l-a petrecut la o Biserică construită alături de ucenicii săi, care erau foarte mulți la număr.

Ce spune Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Pentru a-l lăuda, creștinii au scris un acatist pentru Sfântul Antonie cel Mare. Acesta vorbește despre credința sfântului și cum aceasta a reușit să ajungă îm împărăția cerurilor.

Troparul Sfântului Antonie cel Mare

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând, Pă­rin­te Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1: Glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viață dă­tă­tor al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului Prealăudate, te-ai făcut pildă mo­nahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Antonie!

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, sărbătorit pe 17 ianuarie

Condac 2:

Văzându-te vrăjmașul pe tine, de Dumnezeu purtătorule, la înălțime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puțin, s-a rușinat de sporirea ta prin care, nevoindu-te cu trupul și înălțându-te cu sufletul, strigai lui Dum­nezeu: Aliluia!

Condac 3:

Puterea Celui preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că, văzând por­­ni­rea vrăjmașilor cea nepu­tin­cioasă venind asu­pra ta, neclintit ai rămas și, cu darul în­con­jurat fiind de toate părțile, stri­gai lui Dumnezeu: Aliluia!

Condac 4:

Aprins fiind de dumnezeiasca do­rință, către muntele pustiului ai alergat, An­to­­nie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate un disc mare de argint a pus îna­intea ta, însă tu, ca pe un gunoi defăi­mân­du-l, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Condac 5:

Vrând a trece Nilul, Părinte de Dum­­ne­zeu purtătorule Antonie, luntre nea­flân­du-se, te-ai suit pe un crocodil, mer­gând spre cercetarea rugătorilor tăi, strigând îm­preună cu dânșii lui Dumnezeu: Aliluia!

Condac 6:

Propovăduitor al dreptei credințe te-ai ară­­tat celor fără de Dumnezeu și, voind a te face mucenic, cu bărbăție în oraș ai in­trat; dar, neîmplinindu-ți dorința, cu sin­gură bu­nă­voință te-ai făcut desăvârșit ne­voitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Condac 7:

Rămânând în munții pustiului Ma­rele An­­to­nie, hrană de la cei de altă cre­dință avea; apoi, lucrând pă­mântul, cu grâu și cu finice se hrănea, fiarele înfrico­șându-se, iar pe cre­dincioși îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Ali­luia!

Condac 8:

Străină minune! Văzând vânarea în multe fe­luri, nicidecum nu te-ai spăi­mân­tat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dum­nezeiasca ta față văzând, de frică fiind cu­prins, îndată a murit, fă­cân­du-te tu pildă tuturor celor ispitiți a striga lui Dum­nezeu: Aliluia!

Condac 9:

Tot darul cel dumnezeiesc ca și Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut și tu, toate tu­­tu­ror, pe toți covârșindu-i, Antonie, până și în văz­­duh te-ai răpit, Cuvioase; pentru care, încu­tre­murat cu totul strigai lui Dum­ne­zeu: Aliluia!