Roxana
Era o zi de septembrie răcoroasă, iar vântul îmi pișca obrajii în timp ce stăteam la stația de autobuz, așteptând cu nerăbdare să-mi văd fiul, Bobby, întorcându-se de la prima sa zi de școală. Emoțiile erau la cote maxime, iar inima îmi bătea puternic de bucurie și nerăbdare. Voiam să-l ascult povestindu-mi despre prietenii noi și aventurile din clasă. Când autobuzul galben a oprit cu un scârțâit de frâne, ochii mei l-au căutat cu înfrigurare pe Bobby. În curând, l-am văzut, cu părul său blond care i se zburlea sub geacă și cu zâmbetul luminos pe chip.
„Tati! Tati!” a strigat el cu entuziasm, sărind de pe treptele autobuzului și alergând în brațele mele.
L-am ridicat și l-am îmbrățișat strâns, simțind bucuria lui contagioasă. „Hei, campionule! Cum a fost prima ta zi?” l-am întrebat, curios să aflu toate detaliile.
Bobby a început să-mi povestească pe nerăsuflate despre desenele pe care le-a făcut, cântecele pe care le-a învățat și prietenii pe care i-a întâlnit. În timp ce vorbea cu entuziasm, atenția mea a fost atrasă de ceva ciudat: pe spatele rucsacului său era lipită o etichetă galbenă. Inițial, am crezut că era un autocolant pe care învățătoarea i l-a pus ca o mică recompensă pentru că a fost cuminte, dar când am tras mai aproape să-l citesc, sângele mi s-a răcit.
Mesajul scris cu cerneală pe autocolant era înfricoșător: „Dacă soția ta se numește Jane, spune-i să-l sune pe SAM. AM RECUNOSCUT BEBELUȘUL!”
Am rămas nemișcat pentru câteva secunde, încercând să procesez cuvintele. Parcă totul în jurul meu se oprise. Am întors eticheta, dar ce am găsit pe spatele ei mi-a înrăutățit starea: „Dacă ești Jane, sună-mă la acest număr, iubito. Știi cine sunt. Te aștept, draga mea. Mwaah!” Urma și un număr de telefon.
„Tati? Mă asculți?” vocea lui Bobby m-a scos din gândurile care mă învăluiau. Încercând să-mi păstrez calmul, i-am zâmbit forțat.
„Scuze, puiule. M-am distras un pic. Povestește-mi mai multe despre ziua ta,” i-am spus, dar mintea mea era deja departe. Cine ar putea să fi scris acest mesaj și, mai ales, de ce?
Îndoiala începe să se strecoare
În timp ce mergeam spre casă, încercam să-mi păstrez zâmbetul pe buze pentru a nu-l alarma pe Bobby, dar mintea mea era complet tulburată. Ne mutasem în oraș doar de două săptămâni, și nu aveam niciun fel de legături sau istorii complicate aici. Cine ar fi putut să o cunoască pe Jane într-un mod atât de intim și, mai ales, de ce să lase un astfel de mesaj?
Ajuns acasă, Bobby a alergat înăuntru, strigând „Mami! Sunt acasă!”. Eu am rămas pe verandă, uitându-mă încă o dată la acea nenorocită de etichetă. Eu și Jane eram căsătoriți de șapte ani și întotdeauna am crezut că avem o relație fericită și stabilă. Dar acum, o sămânță de îndoială își făcea loc în sufletul meu, ca o otravă care se răspândea treptat.
Jane a apărut în ușă, cu un prosop în mână, privind la mine cu o expresie îngrijorată. „Aaron, totul e în regulă?” m-a întrebat ea.
Am ridicat ochii spre ea, dar deodată parcă nu mai vedeam aceeași femeie. „Trebuie să vorbim,” am spus, încercând să-mi păstrez calmul.
Conversația care schimbă totul
I-am arătat lui Jane eticheta și i-am urmărit reacția. Fața ei s-a schimbat instantaneu, iar ochii i s-au umplut de uimire și confuzie. „Ce? Nu… Nu înțeleg,” a spus ea, dând din cap.
„Suntem doi. Vrei să-mi explici ce înseamnă asta?” i-am cerut, încercând să-mi mențin vocea calmă, dar îndoiala deja îmi otrăvea gândurile.
Jane a făcut un pas înapoi, iar chipul ei s-a albit. „Aaron, jur, nu am nicio idee despre ce e vorba. Nu am vorbit cu niciun Sam și nu există nimeni altcineva,” a spus ea, dar vocea îi tremura.
„Serios? Atunci cine ar fi putut să scrie acest mesaj? Cine ar putea să te cunoască atât de bine?” am insistat.
Jane s-a apropiat de mine și mi-a prins mâinile, cu ochii rugători. „Aaron, te iubesc. Nu aș face niciodată ceva care să pună în pericol familia noastră. Trebuie să mă crezi.”
Voiam să o cred, dar eticheta aceea mă făcea să simt că totul se destramă în jurul meu. Am încuviințat totuși, încercând să-i ofer o șansă. „Vom afla adevărul,” i-am spus. „Împreună.”
În căutarea răspunsurilor
A doua zi dimineață, după ce l-am dus pe Bobby la școală, am mers direct la clasa lui pentru a vorbi cu învățătoarea. Pe drum, mi-au revenit în minte amintiri despre procesul de admitere și mutarea noastră în oraș. Întrebarea mă ardea: putea fi o coincidență sau un mesaj intenționat?
Am intrat în clasă și am dat ochii cu doamna Thompson, învățătoarea lui Bobby. În timp ce o abordam pentru a-i arăta eticheta, Jane a intrat în urma mea, iar ochii ei s-au mărit instantaneu.
„SAM?” a șoptit ea.
Învățătoarea a ridicat privirea și, văzând-o pe Jane, a rămas fără grai. „Doamne, Jane! Ești tu?” a exclamat ea, lacrimile curgându-i pe obraji.
Înainte să-mi dau seama, cele două femei se îmbrățișau, râdeau și plângeau de bucurie. Jane mi-a explicat că Samantha fusese cea mai bună prietenă a ei din facultate, dar că pierduseră legătura după ce Jane s-a mutat într-un alt oraș.
„Nu-mi vine să cred că tu ai lăsat acel mesaj pe rucsacul lui Bobby,” i-am spus lui Samantha, simțindu-mă oarecum ușurat, dar și confuz.
„Îmi pare rău, Aaron,” a spus Samantha cu vocea tremurândă. „Am vrut doar să mă asigur că am găsit-o pe Jane. Nu am vrut să vă sperii. A fost doar o glumă nevinovată, o modalitate de a ne reconecta.”
Jane mi-a strâns mâna, privindu-mă cu dragoste. „Aaron, îmi pare rău că te-ai îngrijorat atât de tare. N-a fost nimic serios. A fost doar o prietenă veche care m-a găsit.”
Lecția învățată dintr-o greșeală
Privind la cele două prietene, am realizat cât de ușor m-am lăsat prins în capcana îndoielilor și cât de rapid am permis fricii să-mi controleze gândurile. Jane nu îmi dăduse niciodată vreun motiv să mă îndoiesc de ea, dar acel mesaj mi-a trezit cele mai mari temeri.
În acea noapte, după ce Bobby adormise, eu și Jane stăteam pe verandă, discutând liniștiți. I-am mărturisit cât de rușinat m-am simțit pentru că m-am îndoit de ea. Jane m-a privit cu blândețe și mi-a spus că înțelege reacția mea, dar că ceea ce contează este că am reușit să depășim împreună momentul.
„Promit să nu las niciodată îndoiala să ne despartă,” i-am spus, iar Jane m-a îmbrățișat.
Acest incident mi-a arătat cât de importantă este încrederea într-o relație și că adevărul trebuie căutat înainte de a face presupuneri. Indiferent de încercările vieții, iubirea și respectul față de persoana iubită sunt cele care ne ajută să trecem peste orice obstacol.
