Redactia.ro

Cristian Tudor Popescu, trei întrebări pentru Andreea Esca, după ce s-a scris că știrista ar avea Covid-19

Andreea Esca

Andreea Esca a fost confirmată cu noul coronavirus, scriu publicațiile din România. Știrista de la PRO TV se pare că ar fi luat virusul după ce a participat la o petrecere pe plajă, acolo unde normele de distanțare socială nu au fost respectate nici măcar la un nivel minim.

La petrecerea organizată cu prilejul lansării unui hotel de lux din staţiunea Olimp au participat numeroase vedete și influenceri, care s-au pozat fără mască și apoi au urcat imaginile pe rețelele de socializare. Printre vedetele prezente se numără şi Andreea Esca, Cătălin Măruță, Adina Buzatu, Delia, Anca Serea, Adi Sînă şi mulţi alţii.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că i-ar adresa trei întrebări prezentatoarei de știri, după ce s-a aflat că aceasta are coronavirus. CTP arată că o poziție publică a vedetei i-ar putea face să înțeleagă pe toți că acest virus este extrem de periculos.

Ce întrebări îi adresează gazetarul Andreei Esca

Lung prilej de vorbe și de ipoteze: ce se întâmplă cu Andreea Esca, cea mai cunoscută și iubită „ancoră” de televiziune din România? Este infectată cu coronavirus? Sunt contaminați și membri ai familiei?

Ca gazetar, i-aș pune Andreei trei întrebări:

1. Dată fiind magnitudinea ei ca persoană mediatică și faptul că este vorba de o afecțiune care privește sănătatea publică, sunt foarte mulți cei care ar dori să cunoască realitatea, nu speculații ale presei cancaniere. Prin urmare, n-ar fi bine să comunice ea însăși publicului starea medicală în care se află?

2. Regretă faptul că a participat la evenimentul monden de pe litoral?

3. Dacă se dovedește că are covid 19, crede Andreea că asta ar putea – tot răul spre bine – să mai limpezească mințișoarele celor care zbierau aseară, fără mască, în Piața Victoriei, că virusul nu există?

4. Și o întrebare pentru dumneavoastră, stimați cititori: oare câți dintre manifestanții din Piața Victoriei împotriva „lagărului medical” și doctorilor-dictatori Nelu Tătaru, Raed Arafat, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Géza Molnár, Beatrice Mahler, credeți că s-au numărat printre cei 600.000 de oameni care au demonstrat în 2017 nu numai în Piața Victoriei împotriva asaltului sălbatic asupra democrației și statului de drept și încercării de reinstaurare a unei dictaturi personale în această țară?”, scrie Cristian Tudor Popescu, în Republica.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: