Loredana Ionescu
Cu doar câteva săptămâni înainte de a se stinge din viață, pe 5 noiembrie 2025, legendarul antrenor Emeric Ienei a oferit ultimul său mesaj public — o declarație care avea să devină testamentul său moral pentru fotbalul românesc. La 88 de ani, „nea Imi” trăia încă fiecare meci cu aceeași intensitate care l-a definit întreaga carieră.
Din locuința sa din Oradea, Ienei a urmărit cu atenție partida România – Austria (1-0), bucurându-se ca un adevărat suporter de victoria echipei naționale. Slăbit de boală, dar cu luciditatea și pasiunea intacte, fostul selecționer a transmis un mesaj emoționant și plin de recunoștință către omul care conducea atunci echipa: Mircea Lucescu.
Ultimul mesaj al lui Emeric Ienei, pentru Mircea Lucescu
„Am văzut întregul meci cu Austria și m-a impresionat cum a jucat echipa noastră. Am văzut ce le-a cerut Mircea înainte de meci, să joace în așa fel încât să nu le fie rușine la final. Și după victorie i-a felicitat că au jucat inteligent. E meritul lui. A știut să-i facă să creadă că pot.”
Cuvintele sale, simple dar profunde, reflectau respectul uriaș dintre doi titani ai fotbalului românesc. Pentru Emeric Ienei, victoria României nu era doar un rezultat bun, ci un semn că spiritul echipei naționale se poate renaște prin credință, disciplină și inteligență.
Totuși, mesajul lui Ienei a fost și un apel către Mircea Lucescu, după ce acesta sugerase că ar putea renunța la funcția de selecționer înainte de barajele din martie:
„Cum să faci așa ceva? Mircea, nu renunța! Tu ai dus echipa aici, trebuie să-ți faci treaba până la capăt, să ajungeți la Mondial! E meritul tău că băieții ăștia cred în ei. Trebuie să mergi cu ei până la final!”
Era ultima dată când Emeric Ienei vorbea public. Cuvintele sale aveau să rămână o lecție de loialitate și perseverență — o pledoarie pentru credința în echipă și în misiunea antrenorului.
O minte lucidă până în ultimele zile
Chiar și la 88 de ani, Emeric Ienei continua să urmărească fiecare detaliu al fotbalului românesc. În ziua interviului acordat jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, se afla în fața televizorului, privind un alt meci: România U20 – Cehia, încheiat 1-5 pentru oaspeți.
„Îl remarc pe Ghiță, cel care a crezut, chiar și în ultimele secunde, că poate face ceva și chiar a făcut. Deși echipa a fost cheia, el a fost simbolul spiritului de luptă. Așa trebuie să fie toți – să creadă până la capăt.”, a zis aceasta.
Analiza sa precisă, exprimată calm și echilibrat, arăta că spiritul marelui antrenor nu fusese deloc diminuat de trecerea anilor. Până în ultima clipă, Ienei a rămas conectat la fotbal, la jucători, la energia stadionului — acea lume care i-a dat sens și identitate.
O viață dedicată performanței și echilibrului
Emeric Ienei a fost un model rar de antrenor – riguros, dar blând, exigent, dar echitabil. Fost jucător al Stelei și apoi antrenor al aceleiași echipe, el a intrat definitiv în istoria fotbalului românesc prin câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, după finala legendară cu FC Barcelona.
A condus echipa națională a României la Campionatul Mondial din 1990, prima calificare după o pauză de două decenii, și a fost selecționer și la EURO 2000, competiție la care tricolorii au reușit prima calificare din grupe la un turneu european.
Mesajul unui maestru către o nouă generație
Chiar și la finalul vieții, Ienei credea cu tărie în potențialul tinerilor jucători și în capacitatea fotbalului românesc de a renaște. Într-o perioadă marcată de critici și lipsă de rezultate, cuvintele sale veneau ca un balsam și ca un avertisment:
„Uite că fotbalul nostru are resurse. Avem jucători care vor să lupte pentru echipa națională. Ei au ridicat ștacheta. Trebuie doar să creadă în continuare.”
Pentru Ienei, fotbalul nu a fost doar un sport, ci un mod de a forma caractere. De aceea, ultimul său mesaj nu a fost despre glorie sau trofee, ci despre credință, perseverență și demnitate — aceleași valori pe care le-a insuflat generațiilor pe care le-a antrenat.
Astfel, ultimul mesaj public al lui Emeric Ienei nu a fost doar o urare către un coleg, ci o lecție pentru o întreagă națiune sportivă — un apel la credință, respect și continuitate.
Pe 5 noiembrie 2025, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Dar vocea lui calmă, sfaturile sale și exemplul de demnitate vor rămâne vii în memoria tuturor celor care au iubit și trăit fotbalul alături de „Nea Imi”.
Sursa foto: Arhivă
