Georgescu Dragos
„Altă carte s-a închis. Astăzi a plecat în Rai omul ce istorie a scris într-o zi de 7 Mai…” — versurile emoționante scrise de Flick, la moartea marelui Emeric Ienei, au devenit simbolul unui adio rostit de o țară întreagă. România întreagă îl plânge pe antrenorul care a făcut-o mare, pe omul care a transformat o echipă într-o legendă și o noapte de primăvară într-o amintire nemuritoare.
Flick, mesaj emoționant de rămas bun după moartea lui Emeric Ienei. „Am ajuns prin dumneavoastră, Noi o dată-n viață primii”
Emeric Ienei, tehnicianul care a condus Steaua București spre cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc — cucerirea Cupei Campionilor Europeni, la 7 mai 1986 — s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă un gol imens în inimile tuturor celor care iubesc sportul.
Emeric Ienei a fost, fără îndoială, una dintre cele mai mari personalități ale sportului din România. A înțeles fotbalul ca pe o artă și l-a transformat într-o formă de eleganță. A fost omul care nu a ridicat vocea, dar a ridicat România pe cele mai înalte culmi ale gloriei sportive.
Născut la 22 martie 1937, la Arad, într-o familie modestă, Ienei și-a început cariera ca jucător la UTA, apoi la CCA București, devenită ulterior Steaua. A fost un fotbalist elegant, cerebral, care punea gândirea înaintea instinctului. După retragerea din activitate, a devenit antrenor — și, prin talentul și inteligența sa, a redefinit standardele profesiei.
Apogeul carierei sale a fost anul 1986, când Steaua București, sub comanda lui, a câștigat Cupa Campionilor Europeni după o finală istorică împotriva Barcelonei. România a devenit, atunci, centrul Europei fotbalistice, iar numele lui Emeric Ienei a intrat definitiv în legendă.
7 mai 1986 – ziua care a unit o țară
În seara aceea, pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuán” din Sevilla, Steaua București a învins Barcelona cu 2-0, la lovituri de departajare. A fost o partidă în care eroii de pe teren — Duckadam, Lăcătuș, Balint, Pițurcă, Boloni, Stoica — au scris o poveste ce părea imposibilă.
Dar dincolo de strălucirea jucătorilor, exista un om care a orchestrat totul cu o eleganță rară. Emeric Ienei a fost strategul din umbră, calmul din furtună, mintea limpede care a ținut echipa unită atunci când emoția putea copleși.
„Noi am câștigat trofeul, dar el ne-a învățat să credem că e posibil”, spunea Gabi Balint, emoționat, la aflarea veștii morții antrenorului.
Acea noapte de 7 mai a devenit sinonimă cu numele lui Emeric Ienei. O zi în care România a trăit un vis, o zi în care modestul antrenor din Arad a scris istorie pentru o națiune întreagă.
Eleganța unui om care nu a căutat niciodată gloria personală
Cei care l-au cunoscut spun că Emeric Ienei era un om al bunului-simț. Niciodată nu s-a lăudat cu realizările sale, niciodată nu a căutat lumina reflectoarelor. A trăit simplu, a vorbit puțin și a iubit profund.
„Nu am fost un om al strigătelor, ci al convingerilor. Dacă vorbești calm, oamenii te ascultă mai atent”, spunea adesea.
Această filozofie a fost cheia succesului său. Într-o lume a presiunii, a nervilor și a ego-urilor, el a ales liniștea, disciplina și respectul. De aceea, jucătorii îl iubeau. De aceea, publicul l-a respectat întotdeauna.
Emeric Ienei nu a fost doar un antrenor de fotbal. A fost un formator de caractere. A fost un om care a înțeles că performanța adevărată se construiește prin educație și modestie.
Versurile lui Flick, scrise în memoria marelui antrenor pe pagina lui de Facebook, redau exact sentimentul pe care îl are întreaga Românie. Datorită lui Ienei, o echipă românească a fost, o dată în viață, prima din Europa.
„Am ajuns prin dumneavoastră,
Noi o dată-n viață primii.
Rămâneți în mintea noastră
Și în inimă, nea Imi.”
Această poezie, simplă, sinceră și emoționantă, a devenit virală în doar câteva ore. Oamenii au simțit că exprimă exact ceea ce fiecare român gândește: recunoștință.
Pentru că moartea lui Emeric Ienei nu este doar o pierdere pentru sport. Este o pierdere pentru România. Pentru valorile ei. Pentru demnitatea unei generații care a crezut că respectul și educația pot construi imperii.
Între fotbal și cultură – un om complet
Emeric Ienei a fost, fără îndoială, un om al sportului, dar puțini știu cât de mult iubea cultura. Prieten cu mari actori, precum Gheorghe Dinică, Ion Besoiu sau Marin Moraru, el mergea adesea la spectacole de teatru, chiar și imediat după meciuri tensionate.
„Îmi plăceau atât de mult spectacolele lor, încât mergeam uneori direct de la stadion la teatru. Pentru mine, arta era o formă de relaxare”, mărturisea Ienei într-un interviu.
Această latură sensibilă a personalității sale era cea care îl făcea atât de special. În el coexistau două lumi – cea a disciplinei sportive și cea a rafinamentului cultural. Poate de aceea, antrenamentele lui aveau mereu o notă de echilibru. Era exigent, dar niciodată tiranic. Cerebral, dar niciodată rece.
