Redactia
În zilele noastre, când vorbim despre cea de-a doua lună a primăverii ne referim la aprilie. Strămoșii noștri, însă, obișnuiau să folosească o altă denumire pentru această lună. Ei o denumeau, popular, luna prier. Haideți să vedem, așadar, de la ce venea această denumire populară a lunii aprilie și cum, altfel, mai era cunoscută, în tradițiile străvechi, luna aprilie.
Denumirea populară a lunii aprilie – prier
Puțini știu astăzi că luna aprilie era cunoscută în rândul strămoșilor noștri drept „prier”. Această lună reprezenta o continuare a zilelor babelor Marta și Dochia și era considerată o perioadă prielnică. La ce? La agricultură în mod special. Dacă vremea era bună, iar agricultura sporea, luna aceasta era denumită „prier”.
Însă, dacă vremea în aprilie se dovedea a fi capricioasă și schimbătoare de la o zi la alta, strămoșii aveau o altă denumire pentru ea, și anume „traista-n băț”. Asta pentru că vremea era ba secetoasă, ba friguroasă, iar asta dăuna atât agriculturii, cât și animalelor mici.
Ce denumiri populare purtau celelalte luni ale anului
Așa cum aprilie purta două denumiri în tradiția populară, așa se întâmpla și cu celelalte luni. Astfel, ianuarie era cunoscut sub denumirea de „gerar”, temperaturile fiind foarte joase. Iată celelalte denumiri populare ale lunilor: februarie – „faurar” sau ”luna lupilor”; martie – ”Zilele Babelor (zilele Martei sau Dochiei); aprilie – „prier” ori ”traista-n băț”; mai – „florar” sau ”frunzar”; Iunie – ”Cireșar” ori ”Cireșel”; Iulie – „luna lui cuptor”; august – „gustar” ori ”secelar”, septembrie – ”rapciune” ori ”vinitel”, octombrie – ”brumarel”, noiembrie – „brumar”, decembrie – „undrea” sau ”ningău”.
În fond, fiecare lună a anului era denumită fie o activitate din viața oamenilor, fie aminteau de ao anume tradiție. În tradiția popular românească, lunile anului sunt considerate a fi „cei 12 fii ai anului”, ori ramurile unui copac foarte bătrân.
