Redactia.ro
Home » Știri » De la ce vârstă îmbătrânim. Care sunt primele semne ale îmbătrânirii

De la ce vârstă îmbătrânim. Care sunt primele semne ale îmbătrânirii

De la ce vârstă simt oamenii că încep să îmbătrânească. Care sunt semnele îmbătrânirii

A fost stabilită vârsta la care oamenii simt că încep să îmbătrânească, potrivit unui studiu recent internațional. Iată și care sunt semnele îmbătrânirii.

Care e vârsta când oamenii simt că încep să îmbătrânească

În medie, americanii încep să observe semnele îmbătrânirii la vârsta de 42 de ani. Pe de altă parte, vârsta la care se simt tineri şi plini de energie este 34 de ani, a relatat nypost.com. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de americani din mai multe generații: generația Z (oameni născuți între anii 1995 până în prezent), generația X (oameni născuți între anii 1965 și 1979) și cei numiți baby boomeri (termen preluat din limba engleză care se referă la oameni născuți între anii 1945 – 1964).

Respondenții au mai spus că au observat că ar fi trebuit să facă schimbări în stilul lor de viață și în rutinele lor în jurul vârstei de 39 de ani, iar 21% dintre ei au recunoscut că în prezent neagă îmbătrânirea corpului lor. Alți 30% au mai spus că au fost și ei în faza de negare, dar au acceptat, ulterior, că au îmbătrânit.

Care sunt semnele îmbătrânirii, potrivit sondajului

Iată semne ale îmbătrânirii. Sondajul de mai sus mai relevă faptul că afecțiuni precum durerile articulare (39%), apariția unor afecțiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul (37%), un metabolism mai lent (35%) sau luatul în greutate (30%) sunt câțiva dintre principalii indicatori că o persoană începe să îmbătrânească.

„În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă, efectuarea unor schimbări sănătoase în stilul de viață reprezintă măsuri de îngrijire preventivă care pot contribui la atenuarea problemelor legate de vârstă, cum ar fi creșterea în greutate și afecțiunile cronice. În ultimii 100 de ani, aproape că ne-am dublat speranța de viață, așa că este esențial să fim proactivi în ceea ce privește extinderea intervalului de sănătate, precum și a duratei de viață”, a declarat Dr. Rekha Kumar, Chief Medical Officer la Found.

„Programele care conțin îndrumări pentru a-i ajuta pe oameni nu doar să își gestioneze greutatea, ci și să își îmbunătățească obiceiurile generale de viață, cum ar fi îmbunătățirea somnului, mișcarea zilnică sau grija față de sănătatea lor mintală, pot ajuta oamenii să își mențină sănătatea pe măsură ce îmbătrânesc”, a mai spus medicul, potrivit New York Post.

De la ce vârstă simt oamenii că încep să îmbătrânească. Care sunt semnele îmbătrânirii
Foto: Pexels

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: