Redactia.ro

Diana Șoșoacă se înscrie în PSD? Ce spune senatoarea despre social-democrați

Diana Şoşoacă

După ce a fost exclusă din AUR și a rămas senatoare independentă, Diana Șoșoacă a precizat, miercuri, că toate partidele și-o doresc ca membră. În schimb, neagă intenția a se înscrie în PSD.

 Ce spune senatoarea despre social-democrați

Diana Șoșoacă a râs, miercuri, atunci când a aflat despre declarațiile lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, că ar fi o figură bună pentru partid. Senatoarea independentă a spus că nu o atrage această formațiune politică și că ar trebui ca PSD ”să facă curat în partid”, încât să se înscrie, informează Digi 24.

„Eu trebuie să mă înscriu în toate partidele, că toate mă vor. E pe principiul dacă ea nu ne vrea, noi o vrem. Deocamdată mi-e bine independentă și cred că am reușit să schimb multe lucruri singură. PSD trebuie să treacă prin schimbări majore, să renunțe la baronii locali, să își facă curat în partid cu cei condamnați penal, cei care și-au bătut joc de țară. Și mai am o pretenție de la PSD, având în vedere că au avut majoritate și au susținut Guvernul PNL abuziv și a susținut acele legi abominabile, le solicit să iasă public și să își recunoască vina, să își asume ce s-a întâmplat de un an de zile în România, inclusiv morți din spitale. În aceste condiții putem vorbi cât de cât de un partid curat”, a spus Diana Șoșoacă, miercuri, la Parlament.

Nu a comentat nimic despre ce propuneri a primit, iar la întrebarea dacă o atrage PSD, Diana Șoșoacă a răspuns ferm că: ”Nu!”

Ce a declarat Marcel Ciolacu, mai exact, despre Diana Șoșoacă

Marcel Ciolacu crede că Diana Șoșoacă ar fi un membru bun pentru partid, dar că nu i-a propus să se înscrie. De altfel, nici Diana Șoșoacă nu și-a exprimat o astfel de dorință

„Nu cred că doamna Șoșoacă poate să strice relațiile PSD cu internaționala socialistă. N-am văzut-o că are derapaje. Este o apărătoare a unor drepturi cetățenești, dar nu a existat această discuție. Nu mă pot ante-pronunța. Nici dânsa nu și-a manifestat intenția.”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu la DC News.

Diana Șoșoacă a fost exclusă luna trecută din AUR, după ce a participat la o petrecere, în plină pandemie, unde nu se ținea cont de reguli anti-Covid.

„Domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, anunța partidul, la începutul lunii februarie.

În schimb, Diana Șoșoacă crede că excluderea sa din AUR s-a făcut din motive financiare.

În partid este în acest moment un scandal imens, cei din conducerea AUR cer jumătate din cei 28.000 de lei dați pentru cheltuielile senatorului. Eu nu am dat bani. De aici au pornit și cele mai multe probleme, pentru că am refuzat categoric să dau din acei bani cu care trebuie să întrețin un cabinet, să plătesc consilierii, să cumpăr materiale de birotică”, a explicat senatoarea pentru Europa Liberă.

Diana Șoșoacă, propriul partid?

Totodată, și-a exprimat dorința de a-și crea propria mișcare politică.

”Deja am creat o nouă mișcare, un nou curent politic, care militează strict pentru adevărul nealterat, un adevăr care a deranjat toate instituțiile statului, toți corupții din sistem. E posibil să vină parlamentari și din alte partide alături de mine. În PNR există democrație, fiecare acționează după cum consideră. Cea mai mare parte din AUR sunt susținătorii mei, ce concurență să devin eu? Oamenii sunt cu mine. Dacă voiam să iau puterea în AUR, o luam și puneam condiții. Și eu puteam să obțin funcții. Poate mă vedeți în fruntea țării. Eu voi apărea în continuare ca senator Diana Ionavovici Șoșoacă. Eu sunt eu”, a spus senatoarea, fără să precizeze dacă ceilalți deputați din PNR vor pleca din AUR.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: