Georgescu Dragos
România a pierdut, la începutul acestei săptămâni, una dintre cele mai importante figuri ale scenei teatrale și cinematografice: actrița Ioana Bulcă, care s-a stins din viață la venerabila vârstă de 89 de ani. Vestea a fost anunțată oficial de către Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, instituție de care artista a fost profund legată timp de peste patru decenii.
Doliu în lumea cinematografiei. S-a stins una dintre cele mai iubite actrițe din România
Cu o carieră care a traversat mai bine de jumătate de secol, cu roluri memorabile în teatru și film, Ioana Bulcă rămâne un reper în cultura română, o prezență nobilă, rafinată și plină de profunzime, care a cucerit deopotrivă publicul și critica de specialitate.
Debutul și începuturile unei cariere predestinate
Ioana Bulcă s-a născut pe 7 ianuarie 1936, în comuna Podari, județul Dolj. Și-a petrecut copilăria la Sibiu, un oraș ce avea să-i formeze sensibilitatea artistică. A absolvit liceul teoretic din același oraș, urmând apoi cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București – instituția de elită care a dat teatrului românesc o întreagă pleiadă de nume mari.
Încă din anul I de facultate, Ioana Bulcă a fost remarcată pentru talentul său deosebit. Avea doar 18 ani și jumătate când a fost selectată pentru un casting important. Povestea e deja celebră: în timpul probelor pentru adaptarea cinematografică a nuvelei „Moara cu noroc” de Ion Slavici, regizorul Victor Iliu o vede și exclamă: „Asta-i Ana lui Slavici!” — iar decizia a fost luată pe loc. Nimeni altcineva nu a mai dat probă pentru rol. Această întâlnire providențială a lansat-o în cinematografie și i-a schimbat viața pentru totdeauna.
A absolvit IATC în 1957, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, având-o ca asistentă pe Sanda Manu, o altă figură remarcabilă a scenei românești. După finalizarea studiilor, Ioana Bulcă a debutat pe scena Teatrului Național din Craiova, jucând în piese precum „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia lui Dinu Cernescu.
În 1960, actrița se alătură Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, unde va rămâne timp de peste 40 de ani. A fost distribuită în zeci de piese de referință, sub îndrumarea unora dintre cei mai importanți regizori ai vremii.
Printre producțiile în care a strălucit se numără:
„Tartuffe” de Molière, regia Ion Finteșteanu (1960)
„Anna Karenina” de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter (1961)
„Cercul de cretă caucazian” de Brecht, regia Lucian Giurchescu (1962)
„Eminescu” de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu (1964)
„Idiotul” de Dostoievski, regia Alexandru Finți (1969)
„Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova (1973)
„Gaițele” de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu (1977)
„D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sanda Manu (1984)
„Troienele”, parte din „Trilogia antică”, regia Andrei Șerban (1990)
„Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia Felix Alexa (1991)
„Femeile savante” de Molière, regia Lucian Giurchescu (1997)
„Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar (2007)
A jucat, de asemenea, în turnee internaționale, ducând arta teatrului românesc la Edinburgh, Paris, Sao Paolo, Milano sau Salzburg, în spectacole premiate și apreciate de critici internaționali.
Stea a cinematografiei românești
Ioana Bulcă a fost nu doar o actriță de teatru excepțională, ci și una dintre marile doamne ale filmului românesc. A debutat spectaculos în filmul „La Moara cu noroc” (1956), în regia lui Victor Iliu. Rolul Anei i-a adus recunoaștere națională și a propulsat-o ca una dintre cele mai promițătoare actrițe ale generației sale.
A jucat apoi în filme de referință precum:
„Zodia Fecioarei” (1966) – rolul Midia
„Mihai Viteazul” (1970) – rolul Doamna Stanca
„Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972) – Margareta
„Astă seară dansăm în familie” (1972) – Blonda misterioasă
„Burebista” (1980), „Șantaj” (1982), „Lovind o pasăre de pradă” (1983)
„Restul e tăcere” (2007), regia Nae Caranfil – rolul Aristizza Romanescu, pentru care a fost distinsă cu Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță (2008)
Talentul său camaleonic i-a permis să se adapteze atât filmelor istorice, cât și comediilor sau dramelor psihologice. A jucat alături de nume mari ale cinematografiei, precum Sergiu Nicolaescu, Geo Saizescu, Gheorghe Vitanidis și mulți alții.
Premii și recunoaștere oficială
Ioana Bulcă a fost de-a lungul carierei sale recompensată cu numeroase premii care certifică contribuția sa la cultura română:
Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, UCIN (1971) – pentru rolul Doamna Stanca
Medalia Centenarul Cinematografului Românesc (1896–1996)
Medalia de aur (2000) a CNC, pentru rolul Doamna Stanca
Artistă de onoare a filmului românesc (2001), acordată de Ministerul Culturii
Premiul de excelență (2002), CNC
Diploma de Onoare a UNATC București (2007), la 50 de ani de la absolvire
Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță (2009)
Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, conferit de Președinția României (2004)
Premiul pentru întreaga activitate, TIFF Sibiu (2007) și B-EST Film Festival (2008)
A fost membru fondator al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), marcând astfel implicarea sa profundă în viața artistică a țării.
Ultimele apariții și moștenirea lăsată
Ultimul rol pe scena Teatrului Național a fost Lotta Bainbridge în piesa „Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, montată de regizorul Ion Cojar. Chiar și la vârsta senectuții, Ioana Bulcă a rămas un model de profesionalism, disciplină și devotament față de artă.
Teatrul Național a transmis un mesaj emoționant la aflarea veștii decesului:
„Întreaga echipă a Teatrului Național ‘I.L.Caragiale’ din București o va păstra în amintire și va menține vie imaginea ei pentru generațiile care urmează. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”
Ioana Bulcă a fost mai mult decât o actriță — a fost o personalitate discretă, dar impunătoare, cu o sensibilitate aparte și o dăruire rar întâlnită. Fie că interpreta regine, mame, femei în suferință sau figuri emblematice ale istoriei, reușea mereu să aducă pe scenă o umanitate profundă, o emoție autentică și o putere de convingere care depășea cuvintele.
Moartea sa lasă un gol imens în sufletul publicului, în memoria colegilor de scenă și a celor care au avut privilegiul să o cunoască. Dar opera sa rămâne: pe scenă, în arhivele cinematografiei, în amintirile spectatorilor.
Ne luăm rămas-bun de la o legendă, o doamnă a scenei românești, o actriță care a influențat generații întregi și care va rămâne pentru totdeauna un reper de excelență, talent și demnitate artistică.
