Georgescu Dragos
A fost mai mult decât un simplu fan. A fost simbol, voce, ritm și culoare pentru o națiune întreagă. Manolo el del Bombo, suporterul emblematic al echipei naționale a Spaniei, a murit la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă un ecou prelung, bătut în pielea tobei sale uriașe, pe toate stadioanele lumii unde pasiunea s-a auzit mai tare decât orice scor de pe tabelă.
Doliu în lumea fotbalului. A murit celebrul suporter Manolo
Manuel Cáceres Artesero – cunoscut de întreaga lume fotbalistică drept Manolo „cu toba” – nu a fost doar un suporter. El a fost chintesența pasiunii pure pentru fotbal, un bărbat care și-a transformat întreaga viață într-un imn neoficial al echipei naționale a Spaniei. Cu toba sa enormă și cu o prezență devenită legendară în peluzele stadionului, Manolo a vibrat la fiecare notă a imnului, la fiecare atac și fiecare lacrimă a jucătorilor pe care i-a însoțit timp de patru decenii.
A murit într-un spital din Villarreal, răpus de complicații respiratorii. Acolo și-a petrecut ultimele zile, departe de vuietul tribunelor care l-au consacrat, dar cu siguranță cu aceleași culori în suflet.
Ultima apariție publică a lui Manolo a avut loc în luna martie, la meciul Spania – Olanda, disputat pe stadionul Mestalla. Era obosit, dar prezent. Poate fără aceeași forță cu care obișnuia să își scandeze dragostea pentru națională, dar cu aceeași flacără în privire. A fost ultima bătaie de tobă pe care Spania a auzit-o de la omul care o transformase într-un metronom al speranței.
O viață trăită din tribună
Manolo a devenit imaginea suporterului absolut începând cu Mondialul din 1982, organizat chiar în Spania. De atunci, nu a lipsit de la niciun Campionat Mondial și nici de la nicio ediție de Campionat European, timp de aproape 40 de ani. A fost prezent la 9 Cupe Mondiale și 8 turnee finale de Euro. Ultimul mare eveniment la care a participat a fost în Rusia, în 2018.
În 2022, pentru Qatar, Federația Spaniolă de Fotbal i-a oferit toate facilitățile – bilet de avion, intrare la meciuri – dar Manolo nu a mai reușit să găsească cazare. A fost pentru prima oară în 40 de ani când nu a fost lângă echipa pe care o încurajase neîncetat.
Condoleanțele unei națiuni
Naționala Spaniei a reacționat imediat, printr-un mesaj care a străpuns rețelele sociale cu emoția unei recunoașteri sincere: „A murit unul dintre cei mai fideli suporteri ai noștri, care ne-a fost mereu alături, la bine și la greu. Știm că vei continua să ne faci inimile să vibreze. Odihnește-te în pace, Manolo. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei și prietenilor săi.”
Nu a fost singura reacție. LaLiga, Comitetul Olimpic Spaniol, dar și cluburi ca Real Zaragoza, Leganés, Getafe sau Real Oviedo i-au adus omagii, recunoscând că moartea sa nu înseamnă doar dispariția unui om, ci încheierea unui capitol întreg din istoria suporterismului iberic.
Nimeni nu-l putea confunda pe Manolo. Tobele sale uriașe au devenit un simbol vizual și sonor pentru echipa națională. Imaginea sa – cu pălăria roșie, zâmbetul larg și toba purtată ca un totem – a fost prezentă în toate albumele, transmisiunile și fotografiile marilor confruntări ale Spaniei.
Născut în Ciudat Real, Manolo și-a trăit tinerețea în Huesca, înainte de a se muta în Valencia, unde a deschis un bar devenit faimos printre fanii „La Roja”. În 2020, în plină pandemie, a fost nevoit să-și închidă localul, afectat financiar și emoțional, mărturisind într-un interviu că trece prin „cea mai grea perioadă din viața sa”.
De la tribune la legendă: un suporter devenit patrimoniu
Povestea lui Manolo nu este despre un om care a fost la meciuri. Este despre un destin care a ales să trăiască din și prin fotbal. Despre loialitate fără margini, despre cum un suporter a reușit să devină la fel de faimos precum jucătorii pe care îi susținea.
Într-o lume în care pasiunea pentru sport se confundă adesea cu marketingul, Manolo a fost autentic. Nu cerea atenție. O obținea pentru că oferea totul – energie, timp, bani, viață – unei singure iubiri: Spania. A fost un ambasador al emoției. Un simbol viu al ce înseamnă să iubești fotbalul fără condiții și fără întreruperi.
O generație întreagă a crescut cu toba lui
Cei care au văzut Spania câștigând Euro în 2008 și 2012, sau Cupa Mondială din 2010, își amintesc și de Manolo. De omul care bătea toba într-o transă colectivă, care mobiliza tribunele prin simpla lui prezență. Era o certitudine a loialității. O constantă a curajului și a credinței.
Nu puțini sunt cei care spun că Manolo nu era doar un suporter, ci o punte între jucători și public. Un metronom al națiunii, care bătea ritmul speranței acolo unde alții renunțau la încredere.
