Georgescu Dragos
Fotbalul românesc a pierdut marți, 16 septembrie 2025, un fost jucător de referință al anilor ’80. Aurel Stoica, un nume legat de echipe precum Steaua și Universitatea Cluj, a trecut în neființă la vârsta de 67 de ani. Vestea tristă a fost dată publicității de către clubul Universitatea Cluj, care i-a dedicat un mesaj emoționant pe pagina oficială de social media.
Doliu în lumea fotbalului românesc. A murit un nume legendar de la Steaua
„Odihnește-te în pace, Aurel Stoica! Clubul nostru își ia rămas bun de la fostul jucător al Universității Cluj, care a evoluat pentru culorile alb-negre timp de cinci sezoane, între 1983 și 1988. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați”, se arată în comunicatul publicat de „Șepcile roșii”.
Astfel, întreaga lume a fotbalului românesc a rememorat cariera unui jucător care, chiar dacă nu a fost mereu în lumina reflectoarelor, a lăsat amintiri frumoase și a rămas în memoria celor care l-au cunoscut pe teren.
Aurel Stoica s-a născut la Târnăveni, în județul Mureș, un oraș mic, dar plin de pasiune pentru fotbal. Talentul său s-a remarcat încă din copilărie, când a început să atragă privirile antrenorilor locali prin determinare și inteligență în joc.
Drumul său spre marea performanță nu a fost unul simplu. Ca mulți alți jucători ai vremurilor comuniste, transferurile și carierele erau influențate de factori exteriori, inclusiv de structurile militare și de deciziile politice. Astfel, în 1981, Aurel Stoica a ajuns la Steaua, însă experiența din Ghencea nu a durat mai mult de jumătate de an.
Experiența scurtă de la Steaua și conflictul cu Tudorel Stoica
În vara anului 1981, Aurel Stoica a fost adus la Steaua, într-un moment în care echipa din Ghencea se afla într-un proces de reconstrucție. Însă, așa cum chiar el povestea recent, aventura la Steaua a fost una tensionată și scurtă, din cauza unui conflict cu căpitanul echipei de atunci, Tudorel Stoica, liderul vestiarului și figura centrală a marii generații ce avea să cucerească Europa câțiva ani mai târziu.
„Am stat doar șase luni la Steaua. Am avut un conflict cu Tudorel Stoica. Jucam la Târgu Mureș cu Steaua și am pierdut mingea de câteva ori. M-a înjurat de familie, i-am răspuns la fel, iar de acolo relația s-a rupt. Aveam 22-23 de ani. Totuși, eram titular, într-o echipă bună, cu Tudorel Stoica, Florin Marin, Sameș, Anghelini, Iordache. Dar totul s-a sfârșit brusc”, povestea Aurel Stoica în august 2025, într-un interviu pentru publicația cuvantul-liber.ro.
Deși era un fotbalist cu potențial, orgoliile și tensiunile au pus capăt colaborării. Aurel Stoica a rămas rezervă și, în cele din urmă, a înțeles că drumul său nu era în Ghencea.
Transferul la Universitatea Cluj – capitolul de maturitate
După episodul Steaua, cariera lui Aurel Stoica și-a găsit stabilitatea la Universitatea Cluj. Inițial, semnase cu echipa ardeleană, dar din cauza obligațiilor militare a trecut pentru o scurtă perioadă pe la ASA Târgu Mureș. În cele din urmă, în 1982, a ajuns la Cluj, unde a evoluat până în 1987.
„Din 1982 până în 1987 am jucat la Cluj, 161 de meciuri, cu goluri și pase decisive. Acolo m-am simțit cu adevărat fotbalist, acolo am înțeles ce înseamnă să fii apreciat și să faci parte dintr-o familie fotbalistică adevărată”, mărturisea el cu nostalgie.
Perioada Universității Cluj a fost cea mai stabilă și mai fericită etapă din cariera sa, cinci sezoane în care s-a impus ca un fotbalist de bază, apreciat de suporteri și colegi deopotrivă.
Privind în urmă, Aurel Stoica recunoștea că nu și-a dorit cu adevărat să ajungă la Steaua. „Eu nici nu voiam să merg la Steaua. Știam ce înseamnă acolo. Am fugit de două ori, dar au venit după mine. Până la urmă, au trimis doi generali, pentru că trebuia să fac armata. Mi-au spus: «Ori vii la Steaua, ori faci armata la Sighet, unde nu se vede pușca de zăpadă». N-am avut ce face, mi-am luat sacoșa și am mers la București”, povestea el.
Acest episod arată cât de complicat era destinul unui fotbalist în acele vremuri. Libertatea de alegere era limitată, iar cariera era deseori dictată de factori care depășeau strict performanța sportivă. Pentru Stoica, acele luni la Steaua au rămas o experiență amară, dar și o lecție de viață.
Admirația pentru marile nume ale fotbalului românesc
Deși cariera lui Aurel Stoica nu a fost presărată cu trofee importante, el a avut șansa de a întâlni pe teren unii dintre cei mai mari fotbaliști ai României. Îi aprecia pe Gică Hagi, Nicolae Dobrin și Ilie Balaci, pe care îi considera adevărați titani ai fotbalului.
„În primul rând Hagi, și acum îl admir. Bineînțeles, înainte de el, Dobrin. Apoi, Balaci. Aceștia trei, din punctul meu de vedere, au fost cei mai buni”, spunea Stoica.
Întâlnirea cu Nicolae Dobrin a fost una memorabilă. L-a impresionat atât de mult pe „Gâscanul din Trivale” încât acesta i-a dăruit două perechi de ghete. „Aveam același număr la picior. Am jucat bine într-un meci și i-am plăcut. A fost o onoare pentru mine să primesc un asemenea cadou”, rememora cu emoție.
La rândul său, Ilie Balaci l-a fascinat prin inteligența de joc și prin modestie. „Era singurul cu care am vrut să vorbesc mai mult, ne-am întâlnit și în lotul național, pe vremea când eram la Cluj”, își amintea Stoica.
Viața după fotbal și amintirile păstrate
După retragerea din activitatea sportivă, Aurel Stoica și-a continuat viața într-un ritm mai liniștit. Rămăsese aproape de fotbal, dar mai ales de prieteniile legate în acei ani. În 1995, își amintea cu plăcere cum colegi precum Lăcătuș i-au trecut pragul casei, semn că, dincolo de conflicte și tensiuni, respectul și camaraderia erau valori care rezistau în timp.
Deși nu a fost un fotbalist cu notorietatea marilor staruri, Stoica și-a câștigat un loc aparte în inimile celor care l-au văzut jucând sau au fost martori la parcursul său sportiv.
Anunțul dispariției sale a venit ca un șoc pentru comunitatea fotbalistică. La doar o lună după ce acordase un interviu în care vorbea cu luciditate despre trecut și despre experiențele trăite, vestea morții lui a întristat pe toți cei care l-au cunoscut.
Universitatea Cluj, clubul la care s-a simțit cel mai legat, a fost prima care i-a adus un omagiu public, dar mesajele de condoleanțe au venit din toate colțurile țării.
Pentru familia sa, pentru prieteni și pentru suporterii care i-au scandat numele, Aurel Stoica rămâne un simbol al devotamentului, un exemplu al generației de fotbaliști care au jucat mai mult din pasiune decât pentru recompense materiale.
