Georgescu Dragos
Hunedoara, odinioară cunoscută drept „cetatea oțelului”, traversează una dintre cele mai grele perioade din istoria sa recentă. La mai bine de 140 de ani de la înființarea Uzinelor de Fier și după decenii în care combinatul siderurgic a reprezentat coloana vertebrală a economiei locale, ArcelorMittal a anunțat oficial închiderea definitivă a uzinei. Decizia, comunicată pe 12 septembrie, a provocat un șoc puternic atât pentru angajați, cât și pentru întreaga comunitate, iar cei 477 de muncitori rămași așteaptă acum să afle termenii concedierii colective.
O veche mare companie românească s-a închis. 477 de oameni au rămas pe drumuri
Anunțul închiderii a venit pe neașteptate, deși de mai mulți ani existau semne că activitatea combinatului nu mai este la nivelul de altădată. Autoritățile locale au reacționat imediat, cerând intervenția guvernului și chiar a premierului Ilie Bolojan. Edilul Hunedoarei a solicitat desecretizarea contractului de privatizare semnat la începutul anilor 2000 și a făcut apel la conducerea ArcelorMittal să reconsidere decizia.
Primarul a susținut că ministerul Energiei ar fi pus pe masă o ofertă preferențială la energia electrică, la prețul de 100 de euro pe megawatt oră, tocmai pentru a salva activitatea combinatului. În replică, ArcelorMittal a transmis un drept la replică, infirmând informațiile. Conducerea a precizat că nu a primit nicio astfel de ofertă oficială și a respins și acuzația că ar fi beneficiat de un ajutor de stat de 300 de milioane de lei în 2024, explicând că în realitate a fost vorba doar despre o sumă de 14 milioane.
Decizia companiei marchează sfârșitul unei istorii de peste un secol și jumătate. Uzinelor de Fier din Hunedoara li se datorează, într-o mare măsură, dezvoltarea economică și urbană a întregii zone. Fondată în urmă cu 141 de ani, fabrica s-a transformat, în anii ’50, într-unul dintre cele mai mari combinate siderurgice din estul Europei. În perioada comunistă, Hunedoara era sinonimă cu industria grea, iar combinatul era principalul motor economic al regiunii.
După căderea regimului, ca multe alte coloși industriali din România, combinatul a trecut printr-o perioadă de declin. În anii 2000 a fost privatizat și preluat de grupul ArcelorMittal, unul dintre cele mai mari conglomerate siderurgice din lume. Preluarea a fost atunci privită ca o gură de oxigen, dar entuziasmul s-a risipit în timp. Activitatea a continuat, însă într-un ritm tot mai scăzut, până în septembrie 2025, când a venit anunțul care a pus capăt definitiv unei ere.
Vocile muncitorilor
Pentru hunedoreni, combinatul nu a fost doar o fabrică, ci un mod de viață. Generații întregi au muncit acolo, și-au construit familii, și-au crescut copiii și au legat amintiri pe care acum le privesc cu nostalgie.
Un bărbat care a lucrat 32 de ani la combinat povestește că tot ce avea nevoie o familie în anii săi de muncă se regăsea prin intermediul fabricii. „Am reușit să ies la pensie după o viață de muncă aici. A fost și ușor, și greu, dar era loc de muncă, erau locuințe. Când te căsătoreai primeai casă, copiii mergeau la școală, erau bine. Acum totul s-a dus”, spune el cu regret.
Un alt fost angajat, cu 36 de ani petrecuți în combinat, mărturisește că pentru Hunedoara uzina era totul. „Combinatul a fost pentru oraș o pâine foarte bună, locuri de muncă, tot ce aveam nevoie. Iar acum nu mai e nimic. Era un loc de muncă pentru toată lumea, pentru toți hunedorenii.”
Aceste mărturii arată dimensiunea impactului pe care combinatul l-a avut asupra comunității. Nu era doar o fabrică unde se producea oțel, ci un centru în jurul căruia gravita întreaga viață socială și economică a orașului.
Amintirile unei generații
Multe dintre poveștile foștilor muncitori se aseamănă. Cei mai în vârstă își amintesc cum combinatul le-a oferit nu doar un salariu, ci și stabilitate și siguranță. Locuințele de serviciu, școlile pentru copii, magazinele și spitalele care funcționau în rețeaua combinatului au creat o infrastructură socială greu de imaginat astăzi.
„A însemnat foarte mult pentru noi pentru că nu aveam unde altundeva să lucrăm. Trebuia să muncim, să trăim și să ne creștem copiii. Și i-am învățat și pe ei să muncească. Unul dintre băieți a lucrat și el aici, până să se închidă. Acum nu mai există nimic din tot ce a fost odată mândria Hunedoarei”, povestește un alt angajat.
Cuvintele lor reflectă o realitate dureroasă: odată cu dispariția combinatului, Hunedoara pierde nu doar sute de locuri de muncă, ci și o parte din identitatea sa colectivă.
